Şeful DGIPI urmărit penal de DNA! Ce acuzații grave îi aduc procurorii anticorupție





Şeful Departamentului de Informații si Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (DGIPI), Rareş Văduva, audiat la DNA! Văduva s-a prezentat luni dimineaţă la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie.
El a venit la sediul DNA însoţit de avocat.
La intrare, scrie Agerpres, Rareş Văduva nu a dorit să facă declaraţii în legătură cu dosarul în care a fost citat. El a spus doar că nu ştie în ce calitate a fost chemat.
Ulterior, șeful DGIPI, Rareş Văduva, a părăsit luni sediul DNA, unde a stat mai puţin de 30 minute.
Potrivit unor surse judiciare, lui Rareş Văduva i s-a citit ordonanţa de continuare a urmăririi penale, acuzaţiile fiind de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului şi obstrucţionarea justiţiei.
Sursele citate au arătat că acuzaţiile au legătură cu o cauză disjunsă din dosarul în care a fost trimis în judecată fostul ministru de Interne Gabriel Oprea. Din primele informații, șeful DGIPI este acuzat de deturnare de fonduri într-un dosar disjuns din cel în care fostul ministru Gabriel Oprea a fost acuzat la rându-i de faptul că a folosit banii destinați MAI pentru interese personale.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este