Ședință „extraordinară” de 10 minute: au aprobat 16 proiecte, fără să clipească!





În ultima zi de lucru a săptămânii, „extraordinara” anunțată la Primăria Arad s-a dovedit a fi nimic mai mult decât un „exercițiu de educație fizică”, unde consilierii și-au lucrat mușchii brațelor, ridicând mâinile în aer, mecanic, aprobând (aproape în toate cazurile în unanimitate) cele 16 proiecte importante puse în discuție.
Ședința publică extraordinară i-a avut ca „gazde” pe cei doi viceprimari ai Aradului, Levente Bognar și Cătălin Țițirăgă, pe secretarul general Lioara Stepănescu și pe consilierul Mariana Cismașiu, cea din urmă citind lista, în timp ce Lioara Stepănescu număra voturile pro și contra, sau mai bine zis, în cazul acesta, doar pe cele pro și vreo 2 abțineri.
Primele trei puncte s-au referit la neexercitarea dreptului de preemțiune cu privire la achiziționarea unor apartamente din Arad. În continuare, au venit la rând o serie de proiecte de hotărâre, dintre care merită menționată respingerea cererii de revocare privind constituirea comisiei de evaluare a managementului Filarmonicii de Stat Arad (aprobată în unanimitate, fără niciun comentariu suplimentar), realizarea studiului de fezabilitate pentru înlocuirea unor elemente componente ale liniilor de tramvai și a rețelei aeriene de contact aferente din oraș, actualizarea studiului de fezabilitate pentru extinderea de iluminat public al orașului cu iluminat LED și implementarea panourilor PV pentru alimentare parțială, stabilirea unor criterii și norme locale pentru încurajarea copiilor din familii defavorizate să urmeze învățământul preșcolar, sau stabilirea unor criterii și norme locale privind alocația pentru susținerea familiei. La atingerea acestui subiect, consilierul Lia Ardelean a avut de menționat că își dorește să se țină cont de cererea ei (banii să fie folosiți doar în folosul copiilor).
Se pare că nimeni din sală nu a considerat interesantă dezbaterea rectificării bugetului general de venituri și cheltuieli sau repartizarea excedentului bugetar al municipiului (doar consilierul Ovidiu Moșneag a menționat ceva despre 6 imprimante). Nimeni nu a avut de adăugat nimic pe tema milioanelor de lei pe care Primăria intenționează să le ofere CET-ului.
Cele două proiecte de horărâre au fost votate cu 21 de voturi și 1 abținere. Ședința s-a încheiat într-un mod calm, iar lumea s-a bucurat că poate pleca acasă, că mâine-i weekend…
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)