Secțiile din Spitalul Județean redevin non-Covid! Arădenii infectați vor fi tratați doar în Grădiște
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a primit aviz favorabil de la Direcția de Sănătate Publică Arad pentru modificarea structurii secțiilor în care, în această perioadă, au fost tratați pacienții infectați cu virusul SARS CoV-2.
„Am decis, împreună cu medicii care au tratat și tratează pacienți cu COVID-19 să restrângem zonele roșii și să păstrăm secții COVID-19 doar la spitalul din Grădiște. Această decizie ne permite să internăm mai mulți pacienți care prezintă alte afecțiuni medicale pe secțiile din clădirile fostului Spital Municipal” a explicat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.
În cazul clădirii din strada Stephan Ludwig Roth, din cartierul Grădiște, au fost avizate din punct de vedere epidemiologic următoarele modificări: la parter funcționează Compartimentul ATI IV cu 12 paturi pentru pacienții infectați cu virusul SARS CoV-2 și Secția de Boli Infecțioase Adulți cu 19 paturi pentru pacienții cu COVID-19; la etaj funcționează trei secții: Secția de Boli Infecțioase Adulți cu 23 de paturi pentru pacienții suspecți de infecție cu COVID-19, Secția Clinică Pneumologie cu 22 de paturi non-COVID-19, Secția Pneumologie cu 20 de paturi non-COVID-19 respectiv Compartimentul de Recuperare Respiratorie cu 10 paturi destinate pacienților non-COVID-19.
„Pacienții cu afecțiuni pulmonare non-COVID-19 pot apela cu încredere la serviciile medicale oferite de către colegii din secțiile de pneumologie și recuperare respiratorie deoarece acestea sunt amenajate cu circuite separate, față de secțiile pentru pacienții suspecți sau diagnosticați cu infecție SARS CoV-2. Am redeschis, la parterul clădirii, și Compartimentul de Endoscopie Bronșică, un serviciu necesar cetățenilor cu anumite afecțiuni pulmonare care necesită un diagnostic mult mai precis”, a precizat dr. Lenuța Timiș, Directorul Medical interimar al SCJU Arad.
De asemenea, arădenii care necesită investigații medicale pentru afecțiunile aparatului respirator, în regim de ambulatoriu, se pot prezenta la cabinetul medical de specialitate Pneumologie, funcțional la parterul clădirii din strada Stephan Ludwig Roth.
Comentariile portalului
va rog sa nu o mai numiti primaria arad ci primaria pnl sau casa hotilor. e mai realist.
A, de reamintit și coloana sonoră This îs my song a lui Charlie Chaplin, și pt. cei care nu știu, era și compozitor.
Nostalgii... Citindu-vă articolul, mi-au revenit în minte multe dintre imaginile acelei perioade triste, iar toate amintirile erau în alb și negru ca la un tv vechi. Pt. cineva care n-a (...)