Secretarul general al Consiliului Europei cere României să nu modifice codurile penale înainte de avizul Comisiei de la Veneţia





Thorbjørn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, a cerut joi instituţiilor din România să aştepte raportul de evaluare al Comisiei de la Veneţia înainte de a avansa reformarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, scrie Mediafax.
„Le cer tuturor părţilor implicate să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia şi să ţină cont de această evaluare înainte de a face noi paşi în sensul modificării Codului Penal şi Codului de Procedură Penală din România”, a declarat joi Thorbjørn Jagland, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Consiliului Europei.
„Aceste reforme riscă să intre în contradicţie cu obligaţiile internaţionale ale României, mai ales cu cele asumate în cadrul Convenţiei Consiliului Europei privind Legislaţia Penală în cazul Corupţiei, după cum s-a semnalat în recentul raport ad hoc elaborat de Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO). În calitatea de stat membru al organizaţiei noastre, România are obligaţia de a susţine principiile statului de drept”, a adăugat Thorbjørn Jagland.
„Consiliul Europei va continua urmărirea cu atenţie a evoluţiilor în curs din România şi suntem pregătiţi să furnizăm expertiză suplimentară dacă va fi nevoie”, a subliniat Jagland.
Comisia de la Veneția este un organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experți independenți în domeniul dreptului constituțional.
Comentariile portalului
Nu vă grăbiți cu aprecierile . Măsura care va restabili pentru totdeauna echilibrul bugetar încă nu a fost luată. Ea a fost doar dezvăluită de Ghighi Bejan (...)
Care e fenta? Ultrasul Zoli își încoarda muschii și -si ia numele altora.
#Francisc Zoltan Bun venit în România onestă ! Unii încep să se prindă de fentă. Alții persistă în prostie și sunt convinși că e bine ce se întâ (...)