Update Va rămâne în istorie 2 noiembrie, ca ziua în care noi am vrut să le alegem președintele, iar ei ne-au făcut neamul de râs

    de Lucian Valeriu | 3 noiembrie 2014, 12:10 PM | Pamflet | Recomandările editorilor

    4

    Scurt pamflet despre votul tău

    Scuze pentru obrăznicie, dar eu cred că votul este satisfacția prostimii… bucuria retardatului social… La fel ca teatrul… dar adaptat intelectual majorității: dă-i poporului-spectatorului să creadă că și el e parte din scenariu… că fără tine n-ar putea… ca aplauzele lui sunt hrana ta – când, de fapt, tu, personal, nu ești decât un plătitor de bilet și „unu, acolo, la număr”… care contezi exclusiv cantitativ… și doar atunci, în ziua aia.
    Azi, deci, de „ziua primei numărători”, declar că n-am niciun pic de respect pentru vot, atâta timp cât nu am nicio putere în a-i controla onestitatea și nicio metodă de a proba corectitudinea rezultatelor. De asemenea, refuz să îmi insult inteligența ducându-mă, pe de o parte, să votez candidați în care nu cred o iotă, iar pe de altă parte să știu dinainte cine va ieși victorios, cu cine la baraj, cine învins și cu ce procent…
    În ceea ce mă privește direct, atitudinea pe care mi-o asum si aici, si, mai ales, dincolo… oriunde ma duc… e „bă, ma doare-n cot de cine e președintele țării mele și de politica pe care o fac conducătorii. N-am nicio responsabilitate pentru asta si niciun merit. Pe mine nu mă reprezintă și nu mă regăsesc în ea –  iar dacă vrei sa vorbești cu mine, personal, cred că ne putem înțelege mai bine fără politică…”

    UPDATE: Va rămâne în istorie 2 noiembrie, ca ziua în care noi am vrut să le alegem președintele, iar ei ne-au făcut neamul de râs

    Să mă pui să-ți semnez că nu mă duc în altă parte să votez, când eu, de fapt, îți fac o favoare că îți respect legea și instituțiile și dau curs unei invitații cu care mă tot toci la cap – că „votează, că pentru aia s-a murit în 89!”, că „votul tău contează!”, că „responsabilitate și respect pentru viitor”, că „yes la vot!” și alte superstiții și bălării -, să mă pui să semnez la ușă, așadar, e ca și cum m-ai pune să dau o declarație la vatman că dacă urc în tramvai nu scuip comuniști, nu tai afișe și nu arunc petarde…
    asta după ce mi-am compostat biletul…
    Ești arogant, băi, statule politic, cu proprii tăi cetățeni, băi, bulangiule… cu alegătorii ce te-au pus și, în continuare, te mențin în fruntea țării, băi, rechinule cu comportament interlop… Vorba unui polițist londonez, în fatidica seară de 2 noiembrie… zodia scorpionului: „what a fuckin` bullshit is there?!”…
    Va rămâne în istorie (în istoria mică, desigur), ziua asta… ziua în care am dat ideii de ridicol politic dimensiunea maximă… ziua în care ne-am făcut de râs neamul nu numai la Paris, dar și la Londra, la Viena și New York!… În toate marile orașe din lume ne-am făcut neamul de râs – băi, statule politic.
    Restul înjurăturii o completezi tu… cu ce-ți vine-n minte…
    (De parcă îmi mai lipsea un ultim argument de ce nu mă mai duc să-i votez…)

    Video – Marius Lobonțiu

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu aș fi dorit să comentez acest scurt pamflet despre ”votul tău”. Dar e de adăugat faptul că votul este exprimarea democratică –
      util și necesar unei schimbări politice și nu numai într-o societate civilizată. Raportat la obiectul România – e adevărat că această flegmă exprimată scurt în pamflet despre ”votul tău” conține mult adevăr. Suntem paradoxal o nație perdantă deși cunoaștem perfect regulile jocului (politic) în urma căruia suntem pierduți, vânduți și sărăciți. Și totuși votăm acest evantai de nimicuri – unul mai periculos și mai vânzător de țară decât altul. Da. Poți întoarce spatele definitiv VOTULUI – dar parcă te sâcâie ideea când știi că trăiești, vii și pleci pe și în acest pământ. Înjurăm, scuipăm și ne doare-n cot.
      Am totuși impresia că în biata Românie există și crește un filon de diamant. Dur, strălucitor, indestructibil. Atunci nu va mai fi țara LOR. E josnic să mergi la vot, într-adevăr – când totul e decis dinainte dar TREBUIE. Poporul român înțepenit în lașitate și delăsare se va trezi oricum. Prea târziu, în ultima secundă sau niciodată.

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Foarte realist si trist de adevarat este acest pamflet. Degeaba ne imbatam cu apa rece, degeaba ne hranim cu iluzia ca schimbam noi ceva prin vot. Din pacate e la fel de adevarata si de actuala zicerea lui Stalin, anume ca ”nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara voturile”!

      +5 voturi
      +1
      -1
    3. Tot timpul ne facem de râs. Când avem și noi o chestie serioasă, un geniu, o descoperire, ceva – se uită toți la noi ca la un rahat din care ssclipesc diamante. Doar suntem țara lui dracula, hagi și nadia?! Nu suntem noi comuniștii plângători după ceaușescu? Nu suntem înjurați din invidie că nu merităm această binecuvântată poziție geografică, un pământ rodnic deasupra și dedesubt? Nu suntem noi un popor de tot rahatul de inteligenți degeaba ce suntem?
      No! D-aia suntem proștii ioropei, d-aia! Urmașii lui decebal, traian, mihai și ștefan. Ies pe stradă și mă uit în ochii celor care au votat (sau nu) alaltăieri. Oamenii îs la fel. Țara e inertă doar leprele sunt febrile în dorința de a simți în gheare, ÎNSFÂRȘIT HALCA României din care au supt un sfert de secol – ăialalți. Roșii, albaștri, portocalii.
      Aseară a fost CT Popescu la tvr1. 80% a fost pe adevăr, restul subiectiv. A dat și-n ponta – a dat și-n johannis. Ponta pt că e măgar și nu a lăsat – de FRICĂ – să voteze DIASPORA. Pe Johannis l-a încadrat într-un spațiu fără substanță și conținut. A spus că discursul său nu are conținut și că nu știm cine e Johannisul limbajului de lemn. Plus importantul fapt că – dk cele două matracuci – Macovei și Udrea nu-i dau voturile lor perdante se duce naibii ”catindatul” albastru. Și viceversa.
      Se obiectează că KJ îl are pe băsescu în spate. Dar Po(po)nta pe cine-I are??!! Aruncă-n luptă explozia de salarii mărite în ianuarie 2015, pensii, etc. PĂi! Toți mafioții pe care i-a băgat în buzunarul DNA-ului au scos multe parale, să știți! Mai face un împrumut FMI, mai dă o roșie montană, mai aduce un chinez/doi, mai dă o deltă, un braț de apă, mai un ținut secuiesc îl declară autonom – app, ungurii deja au dat votul PSD-ului – pt că ponta le-a promis un CADOU uriaș, visul ce-au visat, pohta ce-au pohtit.
      Dar totuși nu au votat decât 5 milioane și ceva. Ceilalați 13 au scuipat. Ce dureros e să scrii un pamflet despre țara ta! E ca și când ți-ai condamna mama cu lacrimi în ochi.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.