vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Urlete și îmbrânceli la noile alegeri PNL Timișoara. Ludovic Orban amenință cu anularea alegerilor | Video

    de - | 31 iulie 2021, 6:46 PM | Regional

    0

    (foto: opiniatimisoarei.ro)

    Atmsofera a fost încinsă la alegerile pentru conducerea PNL Timișoara, în această dimineață, într-o sală de evenimente din cadrul Iulius Town. Susținătorii candidaților au început să urle și să se îmbrâncească, iar forțele de ordine ale centrului comercial, respectiv ale Poliției și Jandarmeriei au intervenit pentru a asigura ordinea la intrarea în mall, scrie opiniatimisoarei.ro.

    Scandalul a pornit încă de la început, când s-a aflat că regula pentru acces era aceea ca participanții la conferința de alegeri să fie înregistrați și să primească o brățară și buletinul pentru a putea să voteze, iar cei care nu erau pe convocator n-au fost lăsați să intre.

    Două tabere rivale din rândul liberalilor timișeni și-au disputat șefia, cea a susținătorilor lui Raul Ambruș, a cărui candidatură a fost invalidată vineri, respectiv a celor care îl sprijineau pe Cosmin Tabără.

    A câștigat, până la urmă, viceprimarul Cosmin Tabără cu 238 voturi, în timp ce contracandidatul său, deputatul Claudiu Chira a obținut 119 voturi.

    Cosmin Tabără a fost susținut de premierul Florin Cîțu.

    Ludovic Orban: „Îmi rezerv dreptul de a anula alegerile”

    Ludovic Orban a transmis astăzi pe Facebook că îi va sancţiona pe cei vinovaţi şi va anula alegerile din această filială, scrie Libertatea.

    „Condamn public încălcările grosolane ale democrației interne săvârșite la PNL Timișoara de Alin Nica, Dănuț Groza, Alina Gorghiu și Bogdan Ghelbere”, a scris președintele PNL pe Facebook.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.