vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Șase, a început Festivalul Internațional de Teatru Nou! „It’s complicated!”

    de Tomck@t | 13 mai 2018, 1:50 PM | Cultură

    0

    Festivalul Internațional de Teatru Nou a ajuns la ediția a VI-a și a debutat sâmbătă seara cu nu mai puțin de patru spectacole: „Fané solamente” al Companiei Contaminando Sonrisas din Spania, „Iluzii” al Teatrului de Nord din Satu Mare (regia: Cristian Ban), „Familia Ou” al Teatrului Recul din București (regia: Bogdan Untilă) și „Grounded” al Teatrului Unteatru și Doctor’s Studio din București (regia: Ligia Ciornei). Am fost prezent la iluziile lui Cristian Ban, după un text de Ivan Vyrypaev, primul spectacol din sala mare a teatrului arădean din cadrul festivalului, și… în prima fază… am vrut să plec. Pe urmă, m-am răzgândit.

    Dar să încep cu începutul.

    Ca să încep cu începutul, sunt nevoit să încep – culmea – cu finalul, mai exact cu finalul spectacolului stradal „Fané solamente” din fața Primăriei, deoarece atât am prins din show. Lumea s-a adunat cu greu la început, din câte am aflat, dar până la urmă s-a făcut un public destul de numeros, poate și datorită unui protest desfășurat tot pe platoul din fața Primăriei, organizat de Aradul Civic, USR și Ro100, o campanie combinată de „Toți pentru justiție”, „#FărăPenali” și „100 de ani în Penalistan?”. Protestatarii au strâns semnături și au oferit trecătorilor apă dintr-un rezervor cu inscripția „Ți-e sete pentru dreptate?”, însă majoritatea arădenilor erau mai interesați de one man show-ul acestui clovn, pe numele său Pau Palaus.

    Fane solamente la Arad si ceva protest

    Dar hai să trecem peste partea politică a evenimentelor cotidiene, chiar dacă – din păcate, vrem, nu vrem – politica este parte integrantă a vieții noastre zbuciumate și chiar dacă sloganul din acest an al Festivalului este ÎNV(I)AȚĂ, adică povești de viață cu tot ce-i în viață și tot ce ne învață, ori ne trezește la viață. Ori povești care, uneori, se rezumă la minciuni și iluzii.

    Spectacolul „Iluzii” al Teatrului de Nord din Satu Mare, după cum spuneam, a început cam plictisitor. Patru actori au intrat pe scenă, fără costumații sofisticate, fără decor în spatele lor, fără niciun rol… și au început pe rând să povestească. Da, ați auzit bine: să povestească. Atât și nimic mai mult, timp de o oră și jumătate. Nici nu prea am fost atent la început, am început doar să răsfoiesc caietul festivalului ca să văd ce descriere are piesa (căci nu prea poți să-i zici spectacol) lui Cristian Ban. În tot acest timp, îmi repetam în gând „mai dă-i o șansă, mai dă-i o șansă, mai dă-i o șansă”. Între timp, actorii povesteau. Mai întâi doar Romul Moruțan și Raluca Mara. Povesteau cu atâta patos încât nu puteai să nu-i privești din când în când, chiar dacă totul era doar de ascultat. Eu am continuat, în schimb, să citesc din caiet declarația regizorului, care spune așa: „Iluzii este un spectacol în care primează povestea. Un spectacol, aș îndrăzni să spun, anti-teatral, în care patru actori pur și simplu spun o poveste. O poveste foarte comică. Cred că e un lux ca în ziua de azi câteva zeci sau sute de oameni să stea împreună timp de o oră și un pic și să asculte o poveste în care e vorba despre noi acum și despre noi la bătrânețe”.

    Cătălin Mareș Ioana Cheregi Romul Moruțan Raluca Mara Cătălin Mareș, Ioana Cheregi, Romul Moruțan și Raluca Mara

    Precizez că nu am obiceiul de a citi în prealabil despre spectacolele de teatru pe care vreau să le văd, ca surpriza să fie completă. Dar acum a fost de ajutor, pe ultima sută, și m-a convins să nu ies din sală. De fapt, povestea de pe scenă a început să fie interesantă odată cu intervenția actorului Cătălin Mareș, care seamănă puțin cu Liviu Mihaiu (Radio Guerrilla) și despre care am aflat ulterior că este arădean.

    „Ești un moș bășinos”

    – spunea la un moment dat actrița Ioana Cheregi, citând replica personajului Margaret la adresa lui Albert, soțul său de aceeași vârstă cu ea, 84 de ani. Asta pentru că… „Margaret avea un simț al umorului foarte dezvoltat”. De ce i-a spus asta, în scârbă și cu un ușor zâmbet în colțul gurii? Pentru că acest moș bășinos, Albert, s-a trezit în acea zi anume să-i spună nevestei că, deși o iubește și o respectă ca pe o soție, a aflat ce este dragostea adevărată și a mai aflat că simte acești fluturi în stomac pentru prietena lui Margaret, de altfel soția celui mai bun prieten al lui Albert. În schimb, Margaret (care – e de subliniat încă o dată – avea un umor foarte dezvoltat) i-a servit pe tavă două surprize colosale, niciuna prea plăcute… din contră, de-a dreptul tulburătoare, în încercarea de a contracara și de a liniști anumite sentimente tulbure.

    Pentru că… „Trebuie să existe o constantă în universul ăsta schimbător”.

    „Și pauză.”

    Pe scurt (că deja am lungit povestea fără să spun mare lucru), povestea din „Iluzii” este o lecție de viață simpatică, comică și totodată dramatică  – sau chiar psihologică la un moment dat – despre viața conjugală, despre sentimente, despre minciuni și sinceritate, despre patru vieți care se intercalează constant, dar nu reușesc să facă decât un nod care-i obligă până la urmă să-și găsească locul în viață, urmând cursul firesc și anterior stabilit al acestui fir de ață – care nu e altceva decât linia vieții.

    „Trebuie să existe o constantă în universul ăsta schimbător”…
    …„Trebuie să existe o constantă în universul ăsta schimbător”. 

    Mi-a plăcut această frază plină de profunzime. Și… per total, mi-a plăcut tot spectacolul, piesa, povestea… sau ce-o fi fost. L-am și imaginat ecranizat, pe mai multe planuri temporale, cu pauze dese între replici și cu o cinematografie copleșitoare, cu opt actori și atât (cele patru personaje la tinerețe și la bătrânețe). Ar fi un film superb!

    Tocmai în asta constă frumusețea montării lui Cristian Ban. Deși pe scenă nu au fost decât patru actori, îmbrăcați casual, care povesteau și atât (au mai avut mici pauze simpatice pentru hidratare, cu un fundal muzical happy și cu o coregrafie simplă, improvizată)… „Iluzii” a reușit să înlocuiască decorul și personajele pur și simplu cu imaginația privitorului / ascultătorului și, nu în ultimul rând, a reușit să convingă publicul arădean să asculte până la capăt o poveste aparent simplă, dar în definitiv extrem de complicată. Exact ca în viață.

    Iluzii

    de Ivan Vyrypaev

    Traducerea: Bogdan Budeș
    Regia: Cristian Ban
    Light design: Lucian Moga, Alexandru Dancu
    Distribuția: Raluca Mara (prima femeie), Ioana Cheregi (a doua femeie), Romul Moruțan (primul bărbat), Cătălin Mareș (al doilea bărbat)
    Producător: Teatrul de Nord Satu Mare

    PS: Spectacolul „Fané solamente” se va juca și astăzi, de la ora 16 în Atrium Mall și de la ora 18 pe platoul din fața Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

    VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL FITN6

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.