joi, 2 mai, 2024

Special Arad Logo

    Sărbătorile în familie, mai restrânse decât ne așteptam: „În familie înseamnă între oamenii care stau în aceeași casă”

    de Special Arad | 29 noiembrie 2020, 11:38 AM | Naţional

    0

    (foto: occidentul românesc)

    Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi și cu toții și-ar dori, așa cum fac an de an, să sărbătoreasă împreună, într-un număr cât mai mare, alături de toți cei apropiați. În ultima perioadă Nelu Tătatu și Raed Arafat au dat mai multe declarații pe această temă și au explicat că aceste sărbători vor fi cu mult diferite față de cele obișnuite. Mai mult, tot ceea ce înseamnă o adunare mare de oameni, chiar și în propria locuință, va putea fi considerată petrecere privată, lucru care vine cu unele consecințe. Pe lângă toate acestea, dacă unii dintre noi credeau că „sărbătorile în familie” înseamnă cu rudele, și acest lucru a fost demontat. Familiei, conform declarației date de Raed Arafat, înseamnă doar oamenii care locuiesc sub același acoperiș, nu toate rudele de sânge.

    Nelu Tătaru a făcut anunțul, iar odată cu sărbătorile de iarnă vin și noi restricții care ne bat la ușă. Dacă până acum eram obișnuiți să le petrecem cu rude sau prieteni, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, recomandă doar cu familia.

    Recomandarea rămâne aceeaşi, că tot ceea ce înseamnă recomandare generală să fie respectat şi acum. Ţine doar de noi dacă sărbătorile sunt mai laxe, în familie. Ţine doar de noi dacă transmiterea în comunitate va fi mai mică, a declarat Nelu Tătaru.

    Șeful DSU, Raed Arafat a explicat și ce înseamnă sărbătorirea Crăciunului și a Revelionului în familie. Conform sursei, doar cu oamenii din casă. Iar odată ce acceptăm și alte persoane în jurul nostru, riscul de infectare cu covid este inevitabil.

    În familie înseamnă între oamenii care stau în aceeași casă, da! În familie lărgită înseamnă să vină și alții la tine, ți-ai asumat imediat un risc! Așa că, modul în care îți organizezi masa de Crăciun, dacă aduci și bunicii și alți prieteni și mai multă lume, care stau în alte zone, riscul de transmitere este mai mare. Asta e un lucru logic, a spus secretarul de stat.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.