vineri, 17 mai, 2024

Special Arad Logo

    Şapte afgani, depistați ascunşi într-un automarfar la PTF Nădlac II

    de Special Arad | 16 decembrie 2020, 12:34 PM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad au depistat şapte cetăţeni din Afganistan, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu huse auto.

    În data de 16.12.2020, în jurul orei 01:45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 41de ani, conducând un ansamblu rutier format înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, huse auto pe ruta Turcia – Cehia.

    În urma controlului fizic al autovehiculului, poliţiştii de frontieră au constatat că sigiliul aplicat pe compartimentul marfa este lipit, sens în care au procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite ascunse în compartimentul marfă şapte persoane.

    În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani si doi minori, în vârstă de 12 şi 15 ani. Tinerii, care sunt solicitanţi de azil în România, au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

    Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii străini, și de trafic de migranți pentru şoferul din România, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.