„Să știi mai multe, să fii mai bun”. În timpul Săptămânii Altfel, la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad se vor strânge bani în scop caritabil





Săptămâna Altfel „Să știi mai multe, să fii mai bun” este un prilej pentru a desfășura activități prin care elevii își pun în evidență competențele și abilitățile formate în cadrul orelor de curs. La Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad, acest program se desfășoară în perioada 15-19 aprilie, iar una dintre activități a devenit, în timp, tradiție. Aflat la a XII-a ediție, „Târgul de Paști – Festival de artă și creație decorativă” se va desfășura în 17 aprilie, între orele 10 – 13 și reunește mai multe instituții de învățământ și specialiști în educație. Pe parcursul celor 3 ore, copiii vor avea ocazia să confecționeze diverse obiecte tradiționale de Paști. Momentele artistice pregătite de elevii școlii și invitații lor, vor anima atmosfera pe tot parcursul activităților. Banii obținuți în cadrul expoziției cu vânzare vor fi donați în scop caritabil. Vă așteptăm să vă alăturați copiilor școlii, în dorința de a-i ajuta pe semenii noștri.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?