S-a mărit șantierul pe drumul care face legătura între Timișoara și Autostrada Vestului și se va circula pe o singură bandă, alternativ





Se circulă încet si cu atenție sporită pe drumul care leagă Timișoara de Autostrada Vestului, drum ce trece pe lângă localitatea Giarmata. Șantierul pentru lărgirea șoselei la 4 benzi este deschis încă din toamna anului trecut, iar utilajele pot fi văzute la treabă în fiecare zi, mai ales de când vremea e numai buna de lucru.
„Miercuri și joi, 05.05 si 06.05.2021, se va lucra pe DJ 691, pe tronsonul cuprins între Centura Timișoarei și calea ferata din Giarmata, la km 7+980, iar circulația se va face alternativ pe cate o bandă”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Timiș.
Valoarea proiectului se ridică la peste 80 de milioane de lei. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, de la bugetul național, dar și din fondurile Consiliului Județean Timiș.
sursa: opiniatimisoarei.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este