Inaugurare oficială. Spitalul de Boli Cronice Sebiș are un ambulatoriu modern

    de Doru Jidoi | 23 decembrie 2015, 3:38 PM | Administraţie | Sebiş | Știri Arad

    0

    Spitalul Sebiș este un punct important în județ, deoarece deservește 74.000 de locuitori ai celorlalte sate și comune din zona Văii Crișului Alb. Proiectul de reabilitre, dezvoltare și modernizare a ambulatoriilor Spitalului de Boli Cronice din Sebiș s-a finalizat cu succes, iar astăzi a avut loc inaugurarea oficială. 

    La eveniment au luat parte președintele interimar CJA Adrian Țolea, primarul Sebișului Gheorghe Petru Feieș, directorul CAS Arad Gheorghe Domșa, directorul Spitalului Orășenesc Sebiș dr. Cristian Sârb și reprezentanții firmei proiectante.

    Proiectul a fost realizat din fonduri europene, ridicându-se la valoarea totală 2.298.159 lei, din care 1.770.973 lei fiind finanțare nerambursabilă.

    S-au înființat patru noi cabinete în cadrul ambulatoriului, cu specialități de medicină internă, pediatrie, neurologie, recuperare medicală fizică și balneologie. De asemenea, s-au mai reabilitat și trei săli de tratament cu mobilier și aparatură medicală specifice creșterii calității actului medical.

    Rezultatele proiectului urmăresc:
    – Modernizarea utilităților prin crearea facilităților pentru persoanele cu handicap psihomotor.
    – Scăderea cazurilor redirecționate către alte unități spitalicești, de la 7% la 2%
    – Scăderea timpului acordat consultațiilor ca urmare a dotărilor moderne.

    Pentru a avea totuși serviciile complete, Spitalul Sebiș ar mai avea nevoie de personal medical, atât doctori, cât și asistenți medicali.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.