sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    S-a aruncat de la etaj după ce a luat o notă mică la biologie: „Spunea că vrea să moară pentru că nu mai suporta presiunea de la şcoală”

    de Special Arad | 19 martie 2022, 1:29 PM | Naţional

    0

    Copilul de 13 ani, fiul unui cunoscut notar din Craiova, este elev în clasa a VIII-a, la Şcoala Traian, iar incidentul a avut loc in pauză, imediat după ora de biologie. Elevul ameninţase că vrea să moară pentru că „nu mai suporta presiunea de la şcoală”.

    Totul s-a întâmplat vineri după-amiază, la Şcoala Traian, din Craiova. Elevul trebuia sa prezinte la ora de biologie un referat, dar nu-l făcuse. În timpul orei, a luat lucrarea unui alt coleg, a şters numele acestuia şi l-a trecut pe al său. Profesoara şi-a dat imediat seama şi i-a pus nota 4. După oră, elevul i-a trimis profesoarei de biologie un mesaj în care i-a „mulţumit pentru că i-a dat o lecţie de viaţa”.

    Băiatul a aşteptat ca toţi colegii să plece din clasă pentru că următoarea oră era de informatică şi se ţinea într-o altă sală de curs, iar când a rămas singur în clasă, elevul a urcat pe fereastră si s-a aruncat in gol de la etajul 1. Profesorii au sunat imediat la 112.

    „Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, minorul fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul„, se arată într-un comunicat de presă.

    „Spunea că vrea să moară pentru că nu mai suporta presiunea de la şcoală”

    Conform conducerii şcolii, părinţii îşi duseseră copilul la psiholog de câteva luni: „Avea mari probleme. Spunea că vrea să moară pentru că nu mai suporta presiunea de la şcoală, că el nu poate să înveţe atât, îi era teamă de examenul de capacitate care se apropie… Colegii au sesizat şi i-au atenţionat pe profesori. Părinţii au fost şi ei avertizaţi şi l-au dus la psiholog. Făcea terapie, tratament. Nu ne vine să credem ce s-a întâmplat”, au declarat mai mulţi profesori de la Şcoala Traian din Craiova.

    Elevul este internat, în acest moment, la spitalul de urgenţă din Craiova, a suferit multiple fracturi, are un traumatism cranian sever, însă medicii sunt încrezători că va avea o evoluţie bună. Va urma, însă, o perioadă lungă de recuperare.

    Sursă Adevărul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.