S-a anunțat programul principal al festivalului FARAD 7

    de [email protected] | 15 septembrie 2020, 8:08 PM | Cultură | Film

    1

    După cum am anunțat luna trecută, fARAD 7 va prezenta publicului o selecție de filme românești, reunite sub tematica „Acasă”. Organizatorii au divulgat recent o parte din selecția ediției din acest an, care va avea loc în curțile de vară ale cinematografelor Arta și Grădiște între 24 – 26 septembrie.

    „Într-un an atât de special în care cuvântul de ordine a fost #stayhome, fARAD a decis, și el, să «stea acasă». Motivele nu țin neapărat de pandemie și de siguranță, ci de calitatea, varietatea și pedigree-ul festivalier al noilor documentare românești. Altfel spus, e o ediție reconfigurată domestic și dedicată exclusiv producțiilor autohtone și temelor fierbinți din realitatea noastră recentă. Nu întâmplător, filmul din deschidere se cheamă Acasă, My Home – dar dincolo de multipremiatele documentare cu tentă socială și impact internațional (Lemn și Profu’), există loc și pentru mici povești de viață și istorii personale (Totul nu va fi bine, Casa cu păpuși, Superhombre și Totul pentru Riana), ultimele trei fiind incubate în chiar laboratorul festivalului. Cu un asemenea catalog de filme, fARAD-ul își permite să stea acasă – voi însă ați face bine să ieșiți din casă și să le vedeți la cinema”, spune Mihai Chirilov, consultant programare în cadrul festivalului.

    „fARAD 2020 este unul dintre puținele evenimente din România care dorește să reafirme importanța relației directe între spectator și experiența artistică, acordând un loc meritat documentarului românesc”, notează Corina Șuteu, președinte și co-inițiator al festivalului.

    Accesul la eveniment se va face pe baza unei rezervări la adresa [email protected] sau la numărul de telefon 0257/280526 și va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

    Iată filmele anunțate până acum din program:

    ACASĂ

    Regia: Radu Ciorniciuc
    România, 2020, 86’
    Festivaluri: Sundance Film Festival, DOK.international, Thessaloniki Documentary Festival, Cracovia Film Festival, TIFF

    Joi, 24 sept., ora 19:00, Cinema Arta / Q&A
    Vineri, 25 sept., ora 18:30, Cinema Grădiște / Q&A

    În sălbăticia din Delta Văcărești, nouă copii împreună cu părinții lor au trăit în armonie cu natura timp de 20 de ani până când au fost forțați să facă tranziția către marea junglă urbană a capitalei. Cea mai bună imagine la festivalul de la Sundance, Premiul pentru cel mai bun film românesc la TIFF și Premiul special al juriului la festivalul de la Salonic!

    LEMN

    Regia: Monica Lăzurean-Gorgan
    România, 2020, 95’
    Festivaluri: Hot Docs, Copenhagen International Documentary Festival – CPH:DOX, Docs Against Gravity, Sarajevo International Film Festival, Visioni Del Monda Milan, Diagonale, TIFF

    Vineri, 25 sept., ora 18:30, Cinema Arta / Q&A
    Sâmbătă, 26 sept., ora 18:00, Cinema Grădiște / Q&A

    Tăierile ilegale sunt o afacere globală de miliarde. Alexander von Bismarck, descendent al Cancelarului de Fier și director executiv al Environmental Investigation Agency din Washington, reușește să urmărească mașinațiunile comerțului internațional cu lemn. Scopul lui nu este să expună scandalul, ci să promoveze o schimbare în conștiința societății politice și civile și să ducă la un nou cod de conduită pentru economia globală și consumatorii din lumea întreagă.

    SUPERHOMBRE

    Regia: Lucian Mircu & Mircea Gherase
    România, 2020, 69’
    Festivaluri: Alpin Film Festival, Ceau, Cinema!

    Vineri, 25 sept., ora 21:15, Cinema Arta

    Horia Colibășanu e un veritabil Superhombre: dentist, soț și tată a doi băieți și alpinist de elită în Himalaya. Timp de trei ani, echipa l-a urmărit pe protagonist în expedițiile sale, dar mai ales în sânul familiei, unde are de rezolvat chestiuni din cele mai obișnuite – pentru că sunt munți de urcat și acasă.

    TOTUL NU VA FI BINE

    Regia: Adrian Pîrvu & Helena Maksyom
    România, 2020, 82’
    Festivaluri: TIFF

    Vineri, 25 sept., ora 21:00, Cinema Grădiște

    La finalul unei relații de lungă durată, un regizor pe jumătate orb, născut în 1986, a cărui mamă îi pune boala pe seama accidentului nuclear de la Cernobîl, își lasă în urmă viața din România și pornește într-o călătorie din dorința de a găsi și alți oameni afectați de același dezastru. El se îndrăgostește de o tânără din Ucraina și viața i se schimbă total. Premiul FIPRESCI la TIFF.

    CASA CU PĂPUȘI

    Regia: Tudor Platon
    România, 2019, 68’
    Festivaluri: Sarajevo International Film Festival, One World Romania, TIFF, Astra Film Festival

    Sâmbătă, 26 sept., ora 18:30, Cinema Arta

    O incursiune într-un univers special: vacanța anuală a unor femei de 70 de ani. Departe de bărbați și de lumea dezlănțuită, Cica, Nana și prietenele lor se izolează voluntar într-o vilă de pe Valea Oltului. Împreună, împletesc pofta de viață cu amintirile, melancolia cu veselia, bârfele cu bancurile. Totul pentru a întreține iluzia că pentru ele timpul nu a trecut și că sunt aceleași fete tinere, frumoase și îndrăgostite ca acum 50 de ani.

    PROFU

    Regia: Alex Brendea
    România, 2019, 82’
    Festivaluri: Ji.hlava International Documentary Film Festival, Astra Film Festival, Krakow Film Festival, TIFF

    Sâmbătă, 26 sept., ora 21:00, Cinema Arta

    TOTUL PENTRU RIANA (scurtmetraj)

    Regia: Mihai Dragolea
    România, 2020, 28’
    Festivaluri: Odense International Film Festival, TIFF

    Joi, 24 sept., ora 19:00, Cinema Arta
    (precedă documentarul „Acasă”)

    Amalia și soțul ei, Kalo, luptă pentru viața fetiței lor diagnosticate cu o boală de inimă la doar o săptămână de la naștere. Lăsând-o pe Amalia în țară la căpătâiul copilului, Kalo pleacă în Italia să facă bani vînzând telefoane piratate.

    APA CA UN BIVOL NEGRU (proiecție de arhivă)

    Regia: Andrei Cătălin Băleanu, Pierre Bokor, Iosif Demian, Stere Gulea, Roxana Pană, Dan Pița, Dinu Tănase, Mircea Veroiu
    România, 1970, 59’

    Sâmbătă, 26 sept., ora 18:30, Cinema Grădiște

    Documentar realizat în 1970, în timpul celor mai catastrofale inundaţii din istoria recentă a României. Considerat filmul-manifest al unei întregi generaţii de regizori români, filmul oferă, dincolo de propaganda comunistă, o întâlnire cât se poate de sinceră cu românii afectaţi de inundaţii. Proiecţie într-o versiune restaurată la 50 de ani de la premieră!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.