Știri aproape ratate (60). O lună înghițită, mai puține păsări și 30 de secunde pentru o întrebare de-o săptămână: cât de periculos ești?
Sunt româncă. Nu le am cu optimismul.
N-am ajuns singură la concluzia aceasta. Mi-a dat-o Elif Shafak, prin Răsfoiala, tocmai când încercam să găsesc un început ceva mai luminos pentru știrile aproape ratate cu de duminica aceasta.
„Sunt turcoaică. Nu le am cu optimismul. Cultura din care vin nu e optimistă. Ungaria, Bulgaria, România, zona Mării Negre, Turcia – în toate aceste culturi, nu suntem oameni foarte optimiști.”
Nu suntem. Și nici săptămâna aceasta nu s-a străduit foarte tare să ne contrazică.
Am avut un AI care le-a luat matematicienilor o problemă aproape rezolvată, politicieni care ar vrea să le ia regizorilor cetățenia, conducători care iau munca jurnaliștilor în derâdere și se supără pe ei când realitatea nu iese conform planurilor lor, doctori care își continuă meseria după ce au fost sancționați în alte țări și tot mai puține păsări deasupra Europei.
Până și Venus pare să-și fi înghițit propria lună.
Elif Shafak nu se oprea, însă, la lipsa optimismului. Spunea că, în culturile noastre, speranța cere mai mult efort. Trebuie căutată printre istorii complicate, traume și povești nespuse.
Am căutat-o şi eu pe unde am ştiut.
Am găsit-o în jurnaliștii care continuă să investigheze, în cineaștii care semnează pentru alți cineaști, într-o țară care plătește oamenii să citească, într-un cercetător român care crește țesut cerebral uman în șoareci pentru a înțelege bolile minții, într-o pisică sălbatică care a stat ascunsă cu secolele, într-un dans, într-un mal vânăt și, la sfârșit, într-un poem despre inimă.
Nu e optimism, însă. E, doar nițel din efortul despre care vorbea Shafak.
Să pornim la drum, cu cât optimism ne-a rămas duminica aceasta, printre știrile aproape ratate, concepute pe zile, aşa cum mi-a ieşit tura aceasta, în pofida protestelor AI, prietenul meu în ale corecturii.
Luni. Cu matematicieni, AI și puțin de adevăr dincolo de realitatea fiecăruia
Matematicienii s-au supărat rău pe AI și au avut și motiv. AI-ul a rezolvat o ecuație pe care matematicienii se chinuiau de ani buni să o rezolve și de al cărei rezultat se apropiaseră tocmai în zilele acestea. Felul în care a rezolvat-o AI-ul nu e doar o chestiune de etică, ci pune și viitorul sub semnul întrebării, ne spune Mircea Șerdin. Nu-i doar o discuție despre orgoliul unor matematicieni, vezi AICI.
Inteligența artificială nu rezolvă însă doar problemele pe care i le dăm. Există deja mulţi oameni care se întreabă dacă, lăsată să crească, să rezolve, nu va ajunge să ne rezolve și pe noi. Dar, despre asta mai jos, într-o altă zi.
Luni, presa a avut şi ea câteva motive de mândrie. Vor mai apărea și mai jos, tot la capitolul mândrie. Numai că și cele de aici, și celelalte vin din afară.
Și tot luni şi tot cu follow-up, dar fără bucurie, a fost și în Israel. În Știrile aproape ratate de duminica trecută pusesem cele 25 de minute de aplauze de la Veneția pentru „Naza”, filmul documentar al celor doi regizori israelieni. Când au ajuns acasă, n-au mai primit aplauze, ci amenințări că vor rămâne fără cetățenie.
Frații și surorile lor din lumea filmului, peste o mie de cineaști israelieni, au strâns semnături. Nu știu dacă suficiente pentru ca cei doi să rămână și cu cetățenia, nu doar cu aplauzele. Pentru că realitatea e doar așa cum o vor guvernanții. Cea din film e foarte diferită de povestea oficială.
Over a Thousand Israeli Filmmakers Sign Petition Supporting ‘NAZA’ Creators
Cum e realitatea din „NAZA”? Avem șansa să vedem și noi, pentru că filmul va veni în România, adus de Bad Unicorn. Nu cred că și la Arad, dar cine știe, poate o să ne surprindă și o să ieșim şi noi, puțin, din sfera filmelor cuminți. Unul-două tot or să scape direcției trasate de guvernarea locală.
În țară, tot luni, președintele Nicușor Dan a decis să mai șteargă o dată pe jos cu munca jurnaliștilor de la Recorder. Nu-i place defel când aceștia se leagă de justiție și securitate. Felul în care o spune e însă trist pentru ce-a mai rămas frumos și bun din presă, din ţară, din speranţele noastre.
Recorder a reacționat prompt. Schimbările însă nu vin ca în străinătate.
A urmat o schimbare făcută pe genunchi şi un premier care a spus „DA” pe Facebook. Şi multe vorbe după, toate degeaba.
Problema e mereu că vorbim prea mult şi facem prea puţin. E şi mai mare problema când dăm de cei care vorbesc neîncetat, doar despre ei, până când nu mai rămâne loc pentru vreo altă realitatea, a celorlalţi. Cum să supraviețuiești lângă cei care vorbesc mult și numai despre ei?
‘But enough about you …’ How to survive in a world of monologuists, interrupters and trauma dumpers
M-am gândit, în plus, că ar fi bine să avem dans încă de luni, pentru că altfel până duminică ne va fi tare greu. Nu-i orice dans, ci flamenco:
View this post on Instagram
Marți. Cu discotecile noastre și viețile lor
Marți a fost despre discotecile de altădată ale Aradului, multe și faine, fiindcă erau de pe vremea noastră. Ștrandul trăiește și acum tot din discoteci-cluburi. Călcăm prea rar pe acolo. Poate și de aceea nu știm cum și unde trăiesc tinerii din Arad şi ne întrebăm cum să-i facem să trăiască printre noi şi ale noastre.
View this post on Instagram
Miercuri. Cu proteine, biblioteci și luna înghițită de Venus
Miercuri a venit și cu demonstrația că avem nevoie de AI, măcar în sănătate. Alții au înțeles deja; nu l-au enumerat doar printre prioritățile europene imediate.
Ozempic-maker turns to Anthropic to turbocharge medical research
Inteligența artificială s-ar putea să ne rezolve în diagnostice şi tratamente pentru sănătate, dar şi să ne creeze alte (mari) bătăi de cap. Experţii se întreabă deja dacă, lăsată să crească, nu va ajunge să ne rezolve și pe noi.
Could AI really wipe out humanity – six experts spell out the risks
Miercuri a fost și despre creierul nostru, nu doar cel al inteligenței artificiale. Și despre cum s-ar putea să fi înțeles greșit chiar una dintre cele mai temute boli. O nouă cercetare pune sub semnul întrebării ipoteza potrivit căreia proteinele acumulate în creier sunt cauza bolii Alzheimer.
Potential root cause of Alzheimer’s may have just been discovered
Dar miercuri a venit și cu știri bune, plăcute. Știri despre felul în care unii vor să readucă bibliotecile la modă. Singapore a lansat o campanie prin care îi plătește pe oameni să citească. Nu metaforic. Țara a calculat probabil că lectura merită încurajată și cu bani, nu doar cu discursuri rostite la inaugurarea bibliotecii.
The country that is paying its people to take up reading
Dar tot la mijloc de săptămână a fost şi despre cum celelalte lumi își pot înghiți propria lună. Ca Venus:
Astrophysics study suggests Venus may have swallowed its moon
Nu știu ce lecție ar trebui să învățăm de aici, dar știu că ar trebui să fim mai atenți la lucrurile în jurul cărora gravităm.
Și să stăm să medităm măcar 30 de secunde la lucrurile care pot să ne facă se ne simţim mai bine:
30-second habits to improve your mood
Joi. Cu Vestul sălbatic, cu și fără AI
Joi a fost despre guverne și alte nefericiri românești, dar n-a lipsit nici AI-ul. N-avea cum. Cum stăm cu AI-ul prin alte țări? Cam așa: în Marea Britanie, angajații au cheltuit aproape un miliard de lire din banii lor pentru instrumente AI pe care să le folosească la serviciu. Angajatorii primesc productivitatea, angajații plătesc abonamentul. Cine ne salvează de ce va urma, vedem mai târziu.
UK workers spend nearly £1 billion of their own money on AI for work, Deloitte finds
Ce-i drept, joi n-am văzut mai nimic altceva decât știri cu AI. AI și panică. Sunt cu zecile. Sigur au ajuns și în feedurile voastre.
Pun doar coperta revistei TIME, suficientă, cred, cât să-mi susțină afirmația de mai sus:
View this post on Instagram
TIME a încercat să afle de la cercetători, oficiali și alți experți cât de mari sunt noile riscuri, ce măsuri se discută și ce fel de cooperare internațională ar trebui să existe înainte ca fiecare țară să-și inventeze singură sfârșitul lumii.
Dar, să nu ne panicăm de tot. Trăim oricum în Vestul Sălbatic, cu sau fără AI.
Chiar și când vorbim despre testosteron, e tot Vestul Sălbatic. Vorbim de testosteronul la care femeile n-au acces, deși îl produc. Problema apare când nu-l mai produc suficient și trebuie să se mulțumească fie cu piața neagră a medicamentelor, fie cu alte improvizațiile care să intră repede în golul lăsat de medicină. Pentru că pe calea oficială nu există medicamente decât pentru bărbaţi. Aici e capătul medicinei, mereu când ajungem la femei. Cine să le ia în serios problemele?
Welcome to the Wild West of Testosterone
Știrea e de la început de an, schimbări nu s-au prea produs, însă, de atunci. Nici aici, nici cu peptidele, care sunt pe buzele tuturor.
Ce e mai sus e din America, unde Big Pharma face și desface. La noi e mai simplu: stăm cu toţii, nu doar femeile, în întuneric medical și e suficient ca să nu mai pună nimeni întrebări. Sunt și luminițe la capătul tunelului, dar plătim scump pentru ele.
Dacă nu mă credeți, poate e de ajuns știrea cu kiwiul, primul fruct proaspăt care a primit în UE o mențiune de sănătate autorizată și care și-a făcut, în cele din urmă, loc prin media românească.
Știrea e, de fapt, din 2025, dar drumul celor două kiwiuri până la noi a fost lung:
Zespri achieves a first for fresh produce with EU-approved health claim for green kiwifruit
Vineri. Cu sau fără echilibrul, dar sigur fără o ţară, cu câteva motive de mândrie
Vineri totul a fost despre echilibru, care spune multe despre sănătatea ta. Mie nu mi-a ieșit defel cu echilibrul, dar mai sunt zile în care să-l încerc.
Dacă vreţi să vă întoarceţi la propriul corp şi cunoscutele sale, după atâtea necunoscute, vă recomand să citiţi materialul de mai jos despre echilibru:
What’s your balance age? Why this underrated health test is so important to longevity
Echilibru pe care sigur ţara asta nu-l are. Dar cum să-l aibă, când merge tot așa, mână în mână cu borfașii?
În Ungaria, viitorul ţării sună bine
View this post on Instagram
până când începi să asculți și vocile care trăiesc acolo.
România, însă, privită din interior, dar mai ales din afară, poate fi rezumată și așa: cartofi și cablaje. E frumoasă povestea, așa tristă cum e.
View this post on Instagram
Am și vești bune de vineri: un medic român a crescut țesut cerebral uman în șoareci, iar la trei luni după operație, 92% din scoarța cerebrală a acelor animale era umană. Studiul a apărut săptămâna aceasta în revista Nature.
Dr. Mihail Pautov spune mai multe despre cine este medicul și despre studiu aici:
„Îl cheamă Sergiu Pașca, a terminat medicina la Cluj și conduce la Stanford programul de organogeneză cerebrală. Este cel mai bine cotat om de știință român din diaspora și printre cei mai buni neurocercetători din lume.”
Povestea sună ca scenariul unui film la care ne e puțin frică. Dar nu e despre șoareci, ci despre noi: „Peste 4 din 10 oameni de pe planetă trăiesc cu o afecțiune a sistemului nervos, de la migrenă și epilepsie până la autism, Alzheimer și accident vascular, iar bolile astea produc astăzi mai multă suferință și dizabilitate decât cele de inimă. Pentru aproape niciuna nu avem un tratament care să atace cauza, și nu pentru că nu s-a încercat, ci pentru că la creier ne lipsește instrumentul cu care a avansat tot restul medicinei”, mai spune Mihail Pautov.
E o cercetare care ar putea schimba felul în care înțelegem creierul. Studiul e AICI.
Și cu pisici a fost vineri. Nu-i totul pierdut în lumea asta. Doar că unele lucruri frumoase stau ascunse mult și bine.
O nouă specie de pisică sălbatică, descoperită în Bolivia – prima identificată în ultimul secol
Pun și dansul de vineri, cu puţin de arhitectură, pentru că așa se începe orice weekend reușit:
View this post on Instagram
Vineri a fost și mult despre presă, și-n viața mea, și pe afară. De pildă, presa independentă s-a bucurat că este recunoscută la nivel internațional (vezi AICI). De acolo vin laudele, premiile și aprecierile. Local, de obicei, vin înjurăturile și amenințările.
Unul dintre materialele premiate este de anul trecut, dar rămâne de actualitate. Azi, mâine și, probabil, multă vreme de acum înainte:
Sistem defect. Medici sancționați în Europa își continuă cariera în România
Sistem defect. Medici sancționați în Europa își continuă cariera în România
Dar nu vorbim despre un singur premiu sau despre o întâmplare. Sunt premii obținute într-o concurență serioasă. The Guardian, care apare des și aici, era acolo. BBC era acolo.
View this post on Instagram
Și lumea scriitoricească are motive de mândrie, tot de afară:
Sâmbătă. Cu spitale, păsări și pantofii mici ai sărăciei
Sâmbătă a fost despre munca aceea de zi cu zi care nu ne aduce mereu împliniri, dar care te lasă să strecori, de pildă, un top al spitalelor din lume. Să nu ne emoționăm aiurea: România n-a fost luată nici măcar în calculele inițiale.
De cea mai tristă veste din acest calup de știri aproape ratate am dat tot sâmbătă. Între 1990 și 2024, populațiile speciilor comune de păsări din UE au scăzut cu 17%, iar păsările comune specifice zonelor agricole au înregistrat cel mai accentuat declin: 41%.
Și tot sâmbătă am dat de „Malul Vânăt”, un film despre care am tot citit, dar pe care l-am văzut acum la Arad, din pricini de încăpățânări Urbandada. Discuțiile de după m-au făcut să văd dedesupt, munca de dinainte, întinderea apei și să-mi amintesc de pantofii mici în care se chinuie să încapă sărăcia.
O să tot vină filme la Arad. O să fie chiar şi Festivalul de Teatru, de necrezut aproape, cu Purcărete cu tot (eu așa m-am îndrăgostit de festival, cu „Titus Andronicus” jucat în tot teatrul). Mai vine în curând şi fARAD, cu „My Octopus Teacher”, cu alte ape, cu câteva animale și o deltă.
Se întoarce și Celălalt Teatru în curând.
Vin și câteva concerte, și JazzAR. Dacă sunteți prin Arad, nu le ratați. Sunt puținele lucruri bune de pe la noi.
Poate că arta totuși ne va salva, deși nu pare să salveze de tot pe nimeni. Pe artiști sigur nu. Mai trebuie un job serios sau să-și cauți unul, ori să dea cu subsemnatul, ca să trăiască puțin mai bine decât pe fundul apei.
View this post on Instagram
Duminică. Cu puțin noroi, puțin suflet și o balenă eșuată
Poezia nu-i de duminică, deşi azi am ales-o. E cu noroi, puțin suflet și balene eșuate, nu neapărat teme duminicale:
Monica FERRELL
Anatomie
Om creat din noroi
făcut să vorbească și să iubească.
Haideți să-l înjunghiem pe la spate.
Să facem din el o găleată cu două găuri.
Haideți să îl atragem în Marea Capcană,
să îl transformăm într-o piatră de sânge,
într-o biserică cu tavanul boltit
unde Nilul Alb și cel Albastru se întâlnesc.
Într-un câine care plânge după lăsarea întunericului.
Toată lumea are o inimă,
chiar și oamenii care nu au.
La autopsie ea plutește în susul pieptului ca
o balenă eșuată…
Azi e Ziua Mondială a Curățeniei. Poate ne iese să ne mai spălăm din păcate și să dăm de urma inimii.
Treizeci de secunde sunt de ajuns, într-o zi, ca să medităm la curățenia interioară. Restul timpului ne putem gândi la felul în care AI-ul o să ne șteargă de pe fața Pământului, la alte planete care îţi vor înghiți și ele luna, la țările care își înghit adevărul și orașele care nu mai știu unde le sunt tinerii, curajul, fericirea.
Cu optimism, desigur.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)