Ryanair s-ar putea confrunta cu anulări în masă după ce i s-a cerut să reducă zborurile între orele 23:00 și 7.00





Ryanair s-ar confrunta cu ”anulări în masă” pe aeroportul din Dublin, de luna viitoare, dacă operatorul aeroportului va fi obligat să reducă zborurile zilnice între ora 11:00 pm şi 7 am, pentru a limita zgomotul, a declarat vineri CEO-ul companiei de transport aerian, Michael O’Leary, transmite Reuters, scrie News.ro.
Autorităţii aeroportuare din Dublin (DAA) i s-a acordat miercuri un termen de şase săptămâni pentru a reduce numărul de ”zboruri de noapte” în timpul orelor menţionale la 65.
DAA a a cerut consiliului local să suspende ordinul şi să evite întreruperea operaţiunilor de transport pentru pasageri şi marfă.
„Va trebui să începem anularea zborurilor peste patru săptămâni. Primul val de plecări de dimineaţă… va trebui să avem anulări în masă ale multor zboruri”, a declarat șeful Ryanair, O’Leary, la postul Newstalk, cerând Guvernulului să intervină şi să restrângă perioada de restricţie între miezul nopţii şi 6 am.
Facem precizarea că se vorbește despre anularea unor zboruri în străinătate, nu în România neapărat.
Citește și: Scumpiri la Ryanair. Cu cât vor crește prețurile la bilete
Comentariile portalului
Sfatul rămâne, poate reușiți până la urmă...
"Și fiți mai atent la ce scrie și nu scrie de obicei autorul. " --- Așteptăm să explice autorul cum a 5-a / a 6-a economie a Europei va (...)
Cetatene, hai cu răspunsul🤣 Daca ai greșit, și așa e, spune-o, sau voi, ,,suveranistii" Piticului Pinocchio nu greșiți?