Cicir: Un bărbat de 78 de ani și un tânăr de 20 de ani, la spital în urma unui accident produs între un autoturism și o autobasculantă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani și un tânăr de 20 de ani au fost transportați la spital în urma unui accident produs, luni seara, la Cicir, între o autobasculantă și un autoturism, potrivit informațiilor Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, care a trimis un echipaj cu medic la fața locului.
Ambulanța din cadrul SAJ a acordat primul ajutor seputagenarului – care a suferit, potrivit sursei citate, un traumatism cranio cerebral deschis – transportându-l apoi la spital, în timp ce SMURD Bârzava a intervenit în cazul tânărului de 20 de ani, care a suferit, de asemenea, un traumatism cranio cerebral, dar și contuzii minore la membrele superioare.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)