Rușine, punct final! Au făcut de râs numele unui oraș din Arad și statutul unei meserii (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 28 octombrie 2016, 4:06 PM | Sport

    0

    Povestea unui mari rușini, asta urmează să citiți în rândurile de mai jos, o poveste care a început frumos și s-a încheiat cu o catastrofă care a făcut înconjurul Europei. Clubul de fotbal Șoimii Pâncota a fost exclus din campionatul Ligii a 2-a, după un traseu în care a făcut istorie, una negativă, evident.

    În 13 jocuri, Șoimii Pâncota a încasat 90 (nouăzeci !!!) de goluri și a marcat unul singur, adunând un singur punct și fiind, normal, codașa unui campionat și așa mediocru. Astăzi, Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF a decis excluderea din campionat a celor de la Șoimii Pîncota, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de participare în Liga a 2-a. Ieri, juniorii republicani B au fost excluși din campionat după o serie de neprezentări, așa că nici prima echipă nu mai poate să-și continue activitatea. În aceste condiții, meciul care trebuia să se dispute mâine, între Pîncota și Brăila, din cadrul rundei a 14-a a Ligii a II-a, a fost deja anulat de Comisia de Disciplină a FRF.

    Aventura acestui club spre performanță a plecat frumos la drum. În urmă cu șase ani, cu Pavel Piroș președinte și Dan Cuedan antrenor, Șoimii porneau de jos ascensiunea, promovând rând pe rând din campionatul județean în Liga a 3-a, iar apoi s-au întrecut așteptările și gruparea din Podgorie a reușit o nouă promovare, în liga secundă, o performanță neatinsă de această grupare în întreaga ei existență. Viața în Liga a 2-a nu a fost una ușoară, Șoimii tremurând mereu de frica retrogradării, dar când s-a tras linia echipa din Pâncota a fost de fiecare dată deasupra. Dincolo de situația din campionat, Pâncota a arătat că poate opune rezistență și unor echipe din prima ligă cum erau Chiajna sau Pandurii, pierzând la limită de fiecare dată jocurile cu aceste formații în Cupa României. Acum doi ani, Pâncota elimina ACS Poli din cupă după un meci senzațional în care a revenit de la 0-2 deși evolua în inferioritate numerică.

    pancota-1

    FOTO: Ziua cea mai fericită din istoria clubului: promovarea în Liga a 2-a după un meci cu Național Sebiș

    Rușinea din actualul sezon își are rădăcinile încă din primăvară. Se vorbea încă de pe atunci că în cazul schimbării orânduirii orașului, la alegerile locale din iunie, gruparea Șoimii Pâncota nu va mai fi susținută la nivelul ligii secunde. Iosif Retter, primarul din anii de glorie al „șoimilor” nu a mai candidat, iar după înscăunarea lui Pocrișer în fruntea Primăriei lucrurile aveau să o ia pe turnura despre care se zvonea înainte. Autoritățile orașului nu s-au mai arătat dispuse să investească miliardele de lei vechi în acest club, iar Pavel Piroș, președintele grupării nu voia să renunțe nici la echipă și nici la locul din liga secundă.

    Cu două zile înainte de startul campionatului, Piroș a adunat câțiva copii pe care i-a trimis carne de tun la Afumați. Urmarea se cunoaște deja: 0-16! După un alt eșec „acasă”, Pâncota s-a  întors cu un 0-18 de pe terenul lui Juventus București. În tot acest timp, Piroș voia să găsească un alt stăpân pentru echipă, costurile fiind mari. În tot acest timp, Șoimii a jucat la Șiria, mai marii orașului Pâncota nefiind dispuși să mai găzduiască echipa.

    Și l-a găsit! Unde, cum, de ce, habar nu avem, dar cert este că de la început am avut mari dubii. Astfel, noul stăpân a ajuns să fie Angelo Massone, un italian care era să falimenteze gruparea scoțiană Livingstone, a dus la dispariția de pe harta fotbalului românesc a lui Ceahlăul și acum pune lacăt și activității clubului Șoimii Pâncota.

    piros

    FOTO: Pavel Piroș, omul care a stat în spatele ascensiunii și apoi a prăbușirii clubului Șoimii Pâncota

    La acea vreme, Pavel Piroș dădea o declarație portalului sportarad.ro: „Vreau să spun că sunt foarte obosit după toată această perioadă, care nu a fost una uşoară. Dacă am greşit cuiva în tot ce am făcut până acum, îmi cer iertare. Iar pentru cei care m-au hulit şi jignit vreau să le spun că îi iert. Iar cei care cred că nu am făcut bine ce am făcut, se înşeală. Eu tot ce mi-am dorit a fost să dau continuitate clubului Şoimii Pâncota în liga a doua, pentru că niciodată nu vor mai ajunge la acest nivel”.

    Massone a venit cu promisiuni. Spunea că aduce jucători din Italia, din Argentina, de oriunde și va salva gruparea de la retrogradare. Ce a urmat se știe. Au fost aduși jucători fără nicio valoare, care au acceptat să își facă meseria și fără bani și fără condiții de antrenament și fără condiții optime de deplasare și, în definitiv, fără nimic din ceea ce are legătură cu fotbalul de performanță. Au devenit din „șoimi”, „râșii” fotbalului românesc. Cel mai elocvent exemplu este dat de chiar ultima deplasare, cea de la Suceava, acolo unde Pâncota s-a prezentat cu doar zece jucători iar drumul a fost făcut cu mașinile personale! Șoimii a pierdut acel joc cu 0-14!

    Deși anticipam demult acest lucru, e o zi foarte tristă pentru mine. Închei oficial un proiect la care am ținut mult, probabil cel mai important în fotbalul românesc pentru mine, deși sper ca și cu echipa de fete pe care am înființat-o de curând să ajungă departe. Eu am vrut să salvez clubul, dar am dat peste niște oameni neserioși, dar care, din păcate, la vremea înțelegerii dintre noi, erau singura soluție de continuitate. Asta este, de luni încolo mă voi sfătui cu avocații pentru a vedea ce voi face cu clubul. Sunt încă președinte în acte, deși domnii italieni puteau face oricând schimbarea, deoarece actele de la Judecătoria Ineu erau ieșite. Probabil, vom începe procedura de faliment”, a declarat astăzi, pentru sportarad.ro, Pavel Piroș.

    massone

    FOTO: Italianul Massone arată cam ce a reușit el în fotbalul românesc și la Pâncota

    Angelo Massone nu a mai plătit nimic, decât cheltuielile pentru jocuri și combustibilul pentru deplasări. Jucătorii au rămas neplătiți, iar din declarațiile acestora, italianul îi trimitea să își ridice salriile de la Piroș. Massone își adaugă astfel în CV-ul său impresionat un nou eșec rușinos.

    Nicio altă echipă din Europa nu a mai avut un așa parcurs dezastruos în primele două ligi de pe continent. Golaverajul de 1-90 va rămâne istoric pentru fotbalul românesc, unul și așa plin de carii, în care mediocritatea își face loc la orice nivel.

    Umilința excluderii clubului din Liga a 2-a, linia de clasament, felul în care acești jucători au acceptat să lucreze fără antrenor, bani și orice minimă condiție pentru performanță, face de râs numele unui oraș, Pâncota (n.r. oraș care a abandonat proiectul), nume care era rostit în hohote de râs de câte ori comentatorii care transmit meciurile din Liga a 2-a aduceau vorba despre acest club, dar și statutul unei meserii, cea de fotbalist, cei care au îmbrăcat în acest sezon tricourile grupării neputând fi numiți nici măcar purtători de ghete! (cu excepția acelor copii, dar și în cazul lor vina o poartă chiar și părinții care i-au lăsat să ia parte la astfel de umilințe).

    Astăzi, FRF a pus punct unei mari rușini, o rușine la care putem spune că însuși Federația este complice prin lipsa de reguli clare, îndreptate spre performanță, sub care funcționează.

    PS: Rezultatele obținute în acest campionat de Șoimii Pâncota vor fi anulate. Singura echipă care a pierdut puncte cu Pâncota a fost formația din Berceni, într-un meci care s-a disputat la Șiria și s-a încheiat cu scorul de 0-0. Conformația clasamentului nu va avea de suferit, dar vor urma importante modificări la secțiunile „golaveraj” și „clasamentul golgeterilor”. În aceste condiții, atacantul echipei UTA, Adrian Petre, rămâne cu doar șase reușite după ce îi vor fi șterse cele patru goluri din partida cu Șoimii.

    pancota

    FOTO: Actul oficial prin care Șoimii Pâncota a fost exclusă din campionat – FOTO: sportarad.ro

     

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.