joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Revolta unei studente la Universitatea de Medicină a devenit virală pe Internet: „Nu înseamnă că trebuie să fim tratați cu dispreț, așa cum îi tratează unii «medici» pe bătrânii bolnavi și amărâți ai țării”

    de Special Arad | 31 ianuarie 2021, 11:24 AM | Educaţie | Recomandările editorilor | Regional

    0

    Opinăm că orice publicație ar trebui să preia rândurile scrise (o revoltă – în fapt) de Raluca Teodorescu, studentă la Universitatea de Medicină din Timișoara – dar suntem convinși că aceasta nu este singulară în contextul de mai jos. Aceasta își cheamă colegii să nu mai păstreze tăcerea și să se opună practicilor conducerii unității de învățământ amintite, care a decis ca studenții să fie cei care să plătească costurille aplicării normelor epidemiologice la stagiile și laboratoarele la care vor participa. Ei bine, vă lăsăm să citiți în continuare întreaga postare a studentei, nu înainte de vă sublinia că, cică, școala, în universitățile de stat din România, e gratuită…

    „Este o postare lungă, îmi cer scuze, dar vă rog să o citiți, iar dacă vi se pare relevantă, să dați share. Am hotărât de astăzi să documentez experiența mea în calitate de student al Universității de Medicină din Timișoara (un pic mai călită pe ale studenției valuri decât colegii mei mai tineri) și să postez ori de câte ori mă trezesc în fața unei noi stupidități ori nedreptăți impuse de conducerea UMFT.

    Știu că probabil nu voi face eu vreo schimbare, că roțile acestui angrenaj s-au tocit deja sub greutatea gândirii aberante, dar simt că trebuie să îmi fac datoria față de colegii mei de acum și față de cei ce vor veni și ei la UMF și vor crede că așa trebuie să stea lucrurile pentru că nu știu că se poate și altfel.
    Deja sunt prea mulți studenți care s-au lăsat realmente călcați în picioare atât de profesori cât și de sistem în sine, mergând pe sistemul „capul plecat sabia nu-l taie”. Le e teamă să vorbească pentru a nu fi sancționați la note și știm cu toții că nu e tocmai ușor să ajungi la taxă în UMF și să plătești 8200 RON pe an. Există o atitudine uimitoare de supunere a tuturor tinerilor care ar trebui să fie cei mai energici, cei mai dornici de schimbare și dreptate. În schimb, noi suntem apatici și ne mulțumim cu orice lături ne sunt puse în față să le îngurgităm.
    Nu, dragi colegi! Dacă ești student la Medicină și e alegerea ta, nu înseamnă că trebuie să fii tratat cu dispreț, așa cum tratează unii „medici” pe bătrânii bolnavi și amărâți ai țării! Trebuie să existe RESPECT în ambele situații și să ne cerem drepturile cu DEMNITATE!
    Dar să ajungem la subiectul zilei (vor fi multe altele -sunt sigură- și le voi expune pe rând).
    E oficial de ceva timp: ne întoarcem din semestrul al doilea la stagii și laboratoare în format on-site. „Super!” zice studentul fericit. De abia așteptam cu toții, ți se face dor de tot ceea ce ține de viața și activitatea studențească.
    Comunicatul oficial al UMFT zice și mai „super!”: prof. univ. dr. Crețu, rectorul UMFT ne asigură în comunicatele oficiale că vom începe semestrul respectând -desigur- normele epidemiologice.
    Frumos, nu?
    Ce nu se știa, de fapt, este faptul că NU universitatea asigură respectarea acestor norme!!! Cum adică nu Universitatea? Păi, simplu!
    Așadar, încet, încet, mai primim câte un comunicat de la diferite catedre cum că suntem obligați să ne procurăm o listă lungă de obiecte ca NOI să îi asigurăm universității normele epidemiologice. Să vă fac o mică listă cu ce trebuie să îmi cumpăr eu (deocamdată):
    -măști FFP2/FFP3
    -viziere
    -mănuși
    -cipici peste pantofi
    -capeline
    -halate de unică folosință
    *și bomboana de pe colivă* *drumrolls, please*
    -DEZINFECTANT.
    Cum?! Dezinfectant din ăla pe care îl găsesc în toate chioșcurile, bodegile, scările de bloc? Și de-ăla? Da!
    Cum?! Viziere pe care medicii le-au primit din donații deși, dacă e s-o luăm pe-a dreaptă, ar fi avut bani să își cumpere una? Da! Și de-aia!
    Pot înțelege că trebuie să îmi cumpăr mască și mănuși. Am avut și la Anatomie în anul I, nu am sărăcit. Deși într-o Românie normală sau “a lucrului bine făcut”, universitatea ar trebui să dispună de fonduri pentru asemenea materiale.
    Dar ce pretenții trebuie să ai de la o universitate care până anul trecut nu avea (wow!) HÂRTIE IGIENICĂ și SĂPUN în toalete (infecte și acelea, promit!)?!
    Domnule rector prof. univ. dr. Crețu, domnule decan conf. univ. dr. Timar și întreaga conducere UMFT, este decizia dumneavoastră de a chema studenții la stagii on-site și foarte bine faceți! Dar asumați-vă răspunderea și oferiți dumneavoastră acele condiții necesare desfășurării actului didactic respectând normele epidemiologice!
    Ce condiții oferă această universitate studenților ei? Absolut nimic! Am ajuns să spunem Mersi! și Doamne-ajută! că mai facem câteva cursuri online?!
    Chiar trebuie să urlăm prin cotloanele Facebookului să primim și noi condiții minime de învățare într-o universitate în care intră bani grei din buzunarele studenților?
    Mie nu mi-e teamă de repercusiuni: azi am decis că dacă e nevoie, voi face orice gest mic îmi stă în putință pentru a combate nedreptatea, mai ales că se pare că SSMT (Societatea Studenților în Medicină Timișoara) este oarbă, mută și surdă. Dragi colegi din SSMT, poate ar trebui să luați exemplul celor din OSUT, de pe malul celălalt al Begăi.
    Probabil că voi ajunge să îmi cumpăr toate acele materiale… Nici nu îmi fac alte speranțe. Dar vreau măcar să demasc aceste absurdități, să le condamn și să le fac publice.
    Nu e posibil să te lauzi ca Universitate că vei oferi condiții sigure de studiu on-site în plină pandemie, ca mai apoi să pui condiții studenților să își cumpere costum de astronaut dacă vor să învețe Medicină.
    E RUȘINOS!
    DRAGI COLEGI, NU MAI FIȚI APATICI!
    Trebuie să existe drepturi și îndatoriri de fiecare parte, nu să stăm să fim umiliți constant, iar voi știți bine fiecare nedreptate pe care ați înghițit-o cu ghionturi încă din primul an la Medicină!”

    Sursa foto: Facebook

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.