Restricțiile s-au mai relaxat încă puțin! Nunțile și botezurile se pot ține până la 2 noaptea





Cu toate că restricțiile s-au mai liniștit în ultima perioadă, ora la care trebuiau oprite petrecerile era una încă destul de deranjantă. Astfel, ținând cont că urmează o vară plină cu nunți și alte petreceri private, Florin Cîțu a aprobat o hotărâre prin care programul operatorilor economici se prelungește cu două ore. Desigur, această măsura nu va fi luată pentru orice petrecere, însă nunțile sau botezurile care urmează să aibă loc se vor putea desfășura timp de mai multe ore. Concret, programul acestora a fost prelungit până la ora 02.00.
„HOTĂRÂRE: – Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată în cadrul evenimentelor private (nunți și botezuri), să fie permisă până la ora 2.00”.
VEZI MAI JOS DOCUMENTUL
Comentariile portalului
Drogata proasta...sau nevasta de politician infekt.
Revine sistemul securist de pe vremea lui petrov. Pardon, revine "democrația". Culmea e că sunt verificați apropiații lui werner, promotorul romaniei normale și educate.
Bine ca nu a venit si armata acolo...