sâmbãtã, 2 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    Restricții de circulație pe câteva străzi din municipiu, din 4 mai

    de Special Arad | 1 mai 2020, 12:05 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat. Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil solicitările venite din partea S.C. ELSACO  ELECTRONIC S.R.L., de restricționare a traficului pe câteva străzi din municipiu. Restricțiile vor intra în vigoare de luni, 4 mai 2020.

    Astfel, strada Școalei se va închide începând de săptămâna viitoare până în 30.06.2020, întrucât aici sunt programate lucrări derulate în cadrul proiectului de Reabilitare a rețelei de transport energie termică. Închiderea străzii pe toată durata lucrărilor se impune deoarece conducta este pozată pe mijlocul străzii, iar șantul deschis este de cca. 3 m. În acest context sunt propuse ca variante ocolitoare Aleea Ulise și strada Obedenaru.

    Lucrări de reabilitare a rețelei de transport energie termică vor începe tot din 4 mai 2020 și pe străzile Poetului și Luchian. În acest caz,  restricțiile de circulație vor fi pe banda dinspre case întrucât lucrările se desfășoară pe spațiul verde și trotuar. Așadar până pe 31.08.2020, traficul rutier pe străzile Poetului și Luchian va fi afectat doar în anumite momente și numai pe perioade scurte de timp, iar în anumite situații se va lucra și pe timpul nopții.

    Nu în ultimul rând, afectat de lucrările de reabilitare a rețelei de transport energie termică va fi tronsonul strada Aristide Dragomir – bretea de legătură – strada Mărțișor – Onisifor Ghibu. Până în 30.06.2020, traficul rutier pe acest tronson va fi restricționat total sau parțial, în funcție de necesități și numai pe anumite segmente.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.