joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Regele Charles al III-lea, în România: „Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă odată România”

    de Special Arad | 2 iunie 2023, 5:39 PM | Naţional

    0

    (foto: Octav Ganea Inquam Photos / Octav Ganea)

    Întotdeauna m-am simțit acasă în România, a transmis categoric regele Charles al III-lea, ajuns vineri în țara noastră. Regele a salutat garda de onoare în limba română.

    Regele Charles al III- lea a declarat că a ajuns să iubească România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea. El a spus în limba română: ”Ţară de Glorii, ţară de dor!”, fiind aplaudat de oficialii prezenţi la eveniment. „Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă odată România, vă mulţumesc domnul preşedinte pentru cuvintele generoase şi pentru generozitatea imensă pe care aţi manifestat-o organizând această recepţie. Au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această ţară remarcabilă şi când am venit aici am simţit o legătură profundă cu România. Regele României era vărul regelui Marii Britanii iar Regina Maria era de asemenea descendentă a familiei regale britanice.

    Tatăl meu a fost vărul regelui Mihai şi aveam amintiri din copilăria comună petrecută aici şi pot să spun că întotdeauna m-am simţit acasă în România. Am avut astfel posibilitatea de a fi martor la prima mână a dezvoltării extraordinare care a avut loc şi care este, pot să spun, o mărturie a energiei, inovativităţii şi rezistenţei dvs. Am întâlnit şi am fost impresionat de reprezentanţii tinerei generaţii, întreprinzători, tineri care fac faţă provocărilor lumii moderne, în toate domeniile, din tehnologie, ecoturism sau protecţia mediului, în construirea de clădiri prietenoase cu mediul.

    Am fost inspirat de oamenii pe care i-a întâlnit, care lucrează neobosit pentru ceilalţi.

    Este atât de impresionant să vezi câţi voluntari tineri lucrează an de an, cu atâta dragoste şi atenţie la detalii pentru monumentelor istorice, pentru a ajuta la păstrarea arhitecturii atât de diversificate a României.

    Am ajuns să iubesc România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea. Ţară de Glorii, ţară de dor”, a spus Regele Charles al III-lea, citând în limba română expresia ”Ţară de Glorii, ţară de dor”.

    România şi-a păstrat pădurile, peisajele rurale şi modele de agricultură sustenabilă. În continuare, aici, sunt numeroase specii care au dispărut în alte zone din Europa şi din lume. Cu atât mai preţioasă devine, deci, această ţară. Dar mai ales preţuiesc prietenii mei din România. Sunt foarte recunoascător pentru numeroşii oameni care sunt şi aici în sală care m-au sprijinit în proiecte care fac bine pentru comunităţile din toată ţara”, a spus Regele Charles.

    „Am venit în România atâţia ani pentru că am simţit apropierea de poporul român, pentru suferinţele din urma celui de-al doilea război Mondial mi-am dorit mai ales să amintesc lumii de toate lucrurile care au făcut ca România să fie o ţară atât de specială. Astăzi nu mai este nevoie să amintim oamenilor, pentru că din ce în ce mai mulţi britanici vin anual în România şi milioane de români reprezintă un element important al vieţii din Marea Britane. Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice astăzi decat oricând de-a lungul istoriei şi abia aştept să îmi joc şi eu rolul în strângerea lor şi mai puternic, pe viitor”, a mai spus Regele Charles.

    Președintele Klaus Iohannis l-a primit în cadrul unei ceremonii oficiale pe Regele Charles al III-lea la Palatul Cotroceni.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.