vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Regăsire pe Facebook. O mamă şi-a întâlnit fiica pe care o credea moartă de 50 de ani

    de Special Arad | 15 aprilie 2015, 11:53 AM | Internaţional | Social Media

    0

    Întâlnire emoţionantă după aproape jumătate de secol. O mamă care îşi credea fiica moartă de 50 de ani a regăsit-o cu ajutorul Facebook. Este povestea unei cântăreţe de gospel de peste Ocean, căreia medicii i-au spus că bebeluşul pe care l-a adus pe lume, acum 50 de ani, a murit imediat după naştere. De fapt, fetiţa fusese adoptată de o altă familie, iar acum cele două femei s-au văzut pentru prima dată, relatează Digi 24.

    Drama lor a început în urmă cu aproape jumătate de secol, într-un spital din St. Louis. Zella Jackson Price a aflat de la medici că fiica ei, Melanie, a murit la câteva ore de la naștere.

    „A venit la mine trei ore mai târziu şi mi-a spus: «Copilul tău a murit»”, povestește femeia.

    Melanie trăia însă și, la scurt timp, a fost adoptată de o altă familie. Nici până în ziua de azi cele două femei nu îşi pot explica ce s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani. Spitalul a fost închis în 1979 şi nu găsesc pe nimeni care să le răspundă la întrebări.

    „Sunt încă în stare de şoc. Nu ştiu ce voi putea descoperi până la urmă, ce s-a întâmplat, nu ştiu ce voi afla. Doar timpul poate vindeca astfel de răni”, spune Zella Jackson Price.

    Cele două s-au regăsit cu ajutorul reţelei de socializare Facebook. Copiii lui Melanie sunt cei care au vrut cu orice preţ să îşi găsească bunica maternă. După îndelungi căutări şi cercetări, testele ADN au confirmat că Zella este mama lui Melanie.

    Bucuria regăsirii nu este însă deplină. Melanie nu va putea auzi niciodată glasul mamei pierdute şi reîntâlnite pentru că, la vârsta de trei ani, și-a pierdut complet auzul.

    „Este surdă. Nu mă poate auzi din cauza pojarului. Cred că dacă ar fi fost cu mine, acest lucru nu se întâmpla”, spune Zella Jackson Price.

    Cazul a intrat acum în atenţia autorităţilor americane care încearcă să dezlege misterul.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.