joi, 2 mai, 2024

Special Arad Logo

    Reabilitarea blocului de pe Bulevardul Revoluției 26-38 a ajuns în mâinile firmei care s-a ocupat și de Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”

    de Raluca Medeleanu | 3 iulie 2023, 4:47 PM | Administraţie | Topic special

    3

    Noul contract pentru reabilitarea termică a blocului 26-38 de pe Bulevardul Revoluției a fost semnat de Primăria Arad cu Vesa Costruzioni SRL, firma care a câștigat în urmă cu 4 ani și licitația pentru reabilitarea clădirii monument istoric în care își are sediul Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”.

    Lucrările de reabilitare termică a blocului 26-38 sunt incluse în seria de reabilitări realizată de Primăria Arad din fonduri europene (Cererea 1) și trebuiau duse la bun sfârșit în 31 iulie 2021. O serie de probleme și neînțelegeri au determinat însă Primăria să rezilieze contractul cu Fildo Starcons SRL (constructorul inițial) în august 2022, chiar dacă lucrările au fost executate doar în proporție de 50%.

    De atunci, șantierul a stagnat, întrucât municipalitatea a trebuit să ia de la zero procedurile.

    Abia acum a fost semnat contractul cu o nouă firmă. Este vorba de Vesa Costruzioni SRL (din București), firma cu care Primăria a semnat în 2019 și contractul pentru reabilitarea Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” – un proiect prin PNDL2 despre care au fost publicate numeroase articole pe Special Arad prin care informam despre întârzierile acumulate. În cazul reabilitării unității de învățământ respective, trebuie menționat că Vesa Costruzioni SRL a primit mari penalizări din parte Primăriei, iar la un moment dat a optat să subcontracteze lucrările firmei Meșterii Pricepuți SRL (din Jilava, jud. Ilfov).

    Valoarea lucrărilor pentru reabilitarea blocului de pe Revoluției se ridică la 4.319.997 lei (TVA inclus), iar Vesa Costruzioni SRL are – potrivit contractului – la dispoziție să încheie șantierul până la data de 31 decembrie 2023. Dacă nu va fi respectată această dată, municipalitatea va pierde finanțarea europeană.

    Din informațiile pe care le deținem, Primăria urmează chiar miercuri, 5 iulie, să predea amplasamentul pentru reînceperea lucrărilor. Vorbim, așadar, de 50% din lucrări care trebuie finalizate în 6 luni.

     

    Citește și:

    • Problemele reabilitării termice de pe Revoluției 26-38 pun pe fugă comercianții și întind nervii locatarilor • Special Arad

    • „Meșterii pricepuți” se angajează să finalizeze interiorul Colegiului „Elena Ghiba Birta” în acest an. „E complicat! Nu e o lucrare clasică” • Special Arad

    Nici nu s-a terminat renovarea și deja cad bucăți din Colegiul Național Elena Ghiba Birta • Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Mda.
      Cum tot spuneam și la alte Comentarii:
      .
      – se (mai) și face (câte) ceva, dar DOAR CU O CONDIȚIE (PRINCIPALĂ!!!): SERVIREA INTERESELOR (personale / de grup /clientelare / de imagine, etc.); 🤔
      .
      – interesul REAL pt Arad și pt arădeni: 0 (zero)! 😣
      .
      – a mai fost unul care și-a început activitatea de Primar EXACT LA FEL ; se numea Falcă.
      Și el, LA ÎNCEPUT, „îmbina” interesele Aradului & arădenilor, cu interesele PRPOPRII (într-o proporție mai mult sau mai puțin majoritarș pt ultimele…).
      A sfâŕsit prin a devenii „jupânul Aradului” care NU MAI FĂCEA și NU MAI ACCEPTA să se facă NIMIC PT Arad & arădeni, dacă nu-și SERVEA (PRIORITAR) PROPRIILE INTERESE !!! 😡
      .
      Din acest motiv Aradul, care acum 20 de ani ÎNCĂ ERA ÎN EȘALONUL FRUNTAȘ al Vestului țării (și chiar al țării), a ajuns o „groapă de gunoi a Vestului” (unde ajung DOAR ce nu mai trebuie la alții), iar la nivel național, o „comună” de rangul 2 .
      .
      Dacă asta le place arădenilor (și sunt „masochiști” în continuare), neînvățând nimic din lecțiile istoriei, sunt invitații mei să-și pună singuri „lațul la gât”, dar noi, ăștialalți, care NU MAI AVEM TIMP să acceptăm să fim conduși de tot felul de DEMAGOĢI PROFITORI și TOTAL DEZINTERESAȚI DE ORAȘ și comunitate (mimarea unor gesturi NU ȚINE LOC de interesul și STRĂDUINȚA REALĂ pt. binele „cetății”), va trebui, în cele din urmă, să „privim spre alte zări”.
      … Să-i lăsăm pe „aleși și alegătorii lor” SĂ SE MERITE UNII PE ALȚII .😉
      .
      Cam astea sunt concluziile ce pot fi trase când vedem că s-a ajuns ca, INTERESUL CLIENTELAR să fie primordial, încât nici nu mai este mascat… 😣
      .
      PS: se pare că firmele serioase și competente,au dispărut din zonă.
      Or mai fi rămas (se pare) doar firmele „căpușă”, de 2 bani sau firmele „de capitală” (dar nu știu cum dracu fac, dar Oradea, Timișoara, Clujul și, mai nou, Craiova și Brașovul, le găsesc) … 🤔

      +15 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.