Război la UTA! Jucătorii refuză să se pregătească fără să fie plătiți de Marțian!





Haosul continuă la clubul aflat în bătaia de joc al lui Adrian Marțian. Clujeanul întrece orice limită de bun simț și, după ce nu și-a plătit de luni de zile jucătorii, după ce i-a trimis la Reșița pe banii părinților și a dat pe la club doar când și cum a vrut, acum vrea să treacă la represalii.
Omul care a îngropat definitiv un club de tradiție – club care într-adevăr respira greu și la sosirea sa la Arad în februarie anul trecut – dorește să își pedepsească jucătorii că nu vor să se antreneze neplătiți și nehrăniți. Cu doar trei zile înainte de jocul de la Oradea, marea majoritate a jucătorilor din lot refuză să se pregătească sub comanda lui Stelian Gherman și a „secunzilor” acestuia.
George Neagu și ceilalți „rebeli” s-au pregătit la Arena Ionuț Popa, chiar tehnicianul fiind cel care a participat cu sfaturi la ședința de pregătire.
Este greu de crezut că jucătorii, din punct de vedere legal, pot fi pedepsiți la comanda lui Marțian. Cum clubul se află în insolvență, cei care decid sunt reprezentanții firmei de avocatură Dinu, Urse și Asociații, adică administratorul judiciar al clubului. Jucătorii nu și-au luat nici acum banii pentru luna decembrie! Cei care au boicotat deplasarea la Reșița s-au prezentat la antrenament la stadion. Cum nu au găsit niciun oficial sau reprezentant al stafului tehnic, Neagu, Apostu și ceilalți au trimis o adresă în care specificau faptul că nu au beneficiat de antrenori și asistență medicală la ședința de pregătire de vineri, adresă ce a ajuns la club prin Fan Courier. niciunul dintre oficiali, Gherman, Barbu sau Micșa, nu au afișat în vestiar lotul pentru meciul de la Reșița și nici programul echipei!
Cei care fac notă discordantă sunt Horvat, Oltean, Ardelean, Lazea, Popescu și Gornic, toți aceștia pregătindu-se alături de juniorii care au făcut deplasarea la Reșița.
Comentariile portalului
Pentru persoanele care au probleme cu memoria și arată cu degetul spre AUR și Simion și îi acuză de ură, violență, intoleranță: derulați puțin înapoi și faceți (...)
Un gest, o atitudine onorabila! E relevant momentul cand decizi sa-ti asumi consecintele opiniilor tale! Comentatori…cat de multi clamati credinta…dar…foarte, mult prea multi o nesocotiti!
cand iti spune fifor asa cev sigur ar trebui sa iesi sa votezi simion...