Rămas bun, Abel! Rămas bun, Văruț’!

    de Alin Olteanu | 1 mai 2019, 8:48 AM | Povești despre oameni | Topic special

    0

    Chiar azi, dacă mai trăiai, sunt sigur că eram la tine pe terasă, la tine la terenurile de tenis, la tine la un mic și o bere (plus una, din partea casei, pentru că nu uitai niciodată să te porți frumos cu oricine îți călca pragul), la tine la o poveste, la un banc din multele pe care le spuneai când erai în vervă.

    Ultima oară, în 1 mai 2013, nu am fost la tine la „Bază”, dar, așa cum erai obișnuit, alți zeci de prieteni au fost martorii ultimei tale zile în Arad, sau pe pământ. Așa că nu a fost un 1 mai muncitoresc, a fost un 1 mai prietenesc și atunci. Ca atâtea altele și cu multe alte prilejuri. Nici nu trebuia să mă suni să îmi spui că e distracție acolo, fiindcă puteam ușor să bănuiesc atmosfera faină de la „Bază”.

    A doua zi, când m-a sunat fiul tău, să mă întrebe dacă nu am fost împreună, că nu ești de găsit nicăieri, am răspuns aproape în glumă că habar nu am. Nici nu mă gândeam că la „câteva ore” după această întrebare, când dispariția ta era discutată de întreaga suflare din Arad, zâmbetul șugubăț pe care-l afișam de fiecare dată când vorbeam cu tine, sau era vorba despre tine, era efectiv trântit la pământ.

    Acum șase ani, în acest 1 mai, ai dispărut, Abel. Tu mai ții mine? Noi, cei care ți-am fost prieteni, amici, clienți, familie, nu uităm. Dar, din păcate, nu știm unde ești, nu știm cum să te găsim, nu avem cuvinte la dispoziție ca să i le strigăm celui ce te-a răpit acestei lumi, ca să-l convingem să ne spună.

    Văruț’…  Sper să mai ții minte că așa îți spuneau toți, văruțu, tu practic reușind să transformi la tine la „Bază” sensul acestui cuvânt, pentru că dacă cineva amintea de un neam, de un văr, toți se uitau înspre tine. Probabil, acum, acolo unde ești, și unde numai Dumnezeu știe, pentru că pe criminal nici nu îl pun la socoteală, zâmbești. Pentru că așa erai tu, nu „țineai” la supărare. Și îi molipseai pe toți cu veselia ta, cu capacitatea ta de muncă, cu puterea de a ierta totul.

    Și pentru că sunt șase ani de când te-au trimis aceia răi acolo unde ești, ca să nu ne mai putem bucura de tine, și pentru că vreau să zâmbim împreună, chiar să râdem, vreau să povestesc ceva ce îmi vine în minte ori de câte ori mă gândesc la tine. Pe lângă multe altele pe care nu am cum să le povestesc acum.

    Eram la tine, la „Bază”, cu niște prieteni. La un moment dat, printre miile de clienți care îți treceau pragul, la terasă, sau la terenuri, apar doi italieni. Nu se puteau înțelege cu nimeni, din întâmplare, în acel moment, în zonă nefiind persoane care să poată traduce. Imediat ne „revenim”, ne repliem și spunem către chelneri: „Unde e Văruțu’?”. Știam că tu, Abel, așa cum te-ai descurcat de când ai venit din Moldova în Arad, te descurcai cu orice limbă străină. Aveai tu darul tău… Și nici măcar nu dădeai din mâini ca să te înțelegi cu oricare străin care te vizita.

    În fine -îți aduci aminte cum ai venit în fugă de la terenul de tenis de pe care smulgeai buruiana din zgură? -, când ai ajuns lângă italieni și ai vrut să le spui că angajații tăi nu înțeleg o boabă din ceea ce vor ei să spună, au ieșit „celebrele”, pentru prieteni, cuvinte ale tale, într-o limbă italiană „pură”: „Addetto ăla cătă mine!”… Nici nu a mai contat ce ai spus în continuare. Mai ții minte cât am râs?

    Dar, da!, așa erai tu, Abel. Împărțeai – e forțată figura asta de stil, dar e plină de înțeles- multe din ce aveai, din sufletul tău, cu cei pe care îi cunoșteai. Iar în acest caz, ți-am adus aminte faza cu italienii ca să împarți zâmbetul cu mine, cu toți cei care își aduc aminte de tine, pentru a arăta că ai reușit să împarți până și o propoziție… Are rost să mai spun că, într-un final, italienii aceia ți-au devenit clienți? Nu prietene, nu mai are rost, pentru că miile de arădeni care te-au cunoscut știu că așa a fost.

    Rămas bun, prieten drag! Rămas bun, văruțu’ tuturor celor care ți-au rostit măcar o dată numele!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.