joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Raed Arafat atenționează: NU se închid spitalele, ci se suspendă doar activitățile medicale care nu sunt obligatorii și care pot fi reprogramate

    de Special Arad | 8 aprilie 2020, 8:08 PM | Coronavirus | Naţional

    0

    MAI a emis un comunicat de presă, semnat de Raed Arafat, prin care aduce clarificări referitoare la interpretările eronate care au apărut în legătură cu prevederile Ordinului Comandantului Acțiunii nr. 74553/07.04.2020

    „Având în vedere interpretările eronate care au fost transmise prin mass-media și prin rețelele de socializare din mediul virtual, facem următoarele precizări:

    A. Ordinul Comandantului Acțiunii nr. 74553/07.04.2020, nu face altceva decât să prelungească prevederile unui Ordin anterior, cu numărul 74527/23.02.2020, a cărui valabilitate, de numai 14 zile, tocmai expirase. Texutul articlolului 1 din ordinul actual este următorul:

    ” Pe toată perioada stării de urgență, se suspendă internările pentru intervenții chirurgicale, alte tratamente și investigații medicale care nu reprezintă urgență și pot fi reprogramate, din toate unitățile sanitare cu paturi, publice și private, precum și consultațiile și tratamentele care pot fi reprogramate sau sunt programabile, în toate structurile ambulatorii, atât publice, cât și private.”

    B. Din analiza textului, rezultă foarte clar că NU se închid spitalele publice sau

    private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de

    specialitate, ci se suspendă doar acele activități medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii și care pot fi reprogramate, astfel încât să se prezerve capacitatea de internare spitalicească și să se reducă aglomerația pacienților și, implicit, riscul de transmitere a infecției COVID-19, păstrând posibilitatea de a acorda îngrijirile imediate, ce nu pot fi amânate.

    C. Interdicțiile prevăzute art. 1 nu se aplică în mod absolut și automat, ci pe baza analizei medicului curant de specialitate, care trebuie să justifice:

    a)necesitatea internării pacienților, pentru asistența spitalicească acordată în spitalele publice și private,

    sau

    b)necesitatea realizării consultațiilor sau a tratamentelor în ambulatoriu, în unitățile publice sau private care acordă asistență medicală ambulatorie.

    D.Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentație medicală care să demonstreze, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităților spitalicești cu internare. cât și în cazul structurilor ambulatorii.

    E.Spre exemplu, Articolul 1 din Ordinul Comandantului Acțiunii nr. 74553/07.04.2020

    NU se aplică femeilor însărcinate, care necesită controale obligatorii, și NICI pacienților cu afecțiuni oncologice cronice, care trebuie să se prezinte, periodic, pentru monitorizare,

    investigații sau tratament, NICI activităților legate de vaccinarea obligatorie a copiilor, care trebuie să fie realizate în continuare în unitățile medicale, publice sau private”, se arată în comunicatul oficial MAI.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.