Psalmi cu drujbe în Postul Paștelui. Parcul UTA, din jurul bisericii în construcție, a fost ras de pe fața Aradului în doar câteva ore!
Update, 19 martie.. Potrivit informațiilor obținute ulterior de la Ocolul Silvic „Iuliu Moldovan”, Parohia Bisericii Șega II și Garda de Mediu, se pare că, totuși, tăierea a fost realizată în condiții legale.
Citiți mai multe informații în următorul articol de „follow up”: Parohia și Ocolul Silvic vin cu precizări care atestă legalitatea tăierii arborilor din jurul bisericii de la UTA .
Știre inițială, 18 martie. Aproape toți arborii din parcul bisericii noi din apropierea Stadionului UTA au fost puși la pământ, restul, câțiva, care mai erau când am fotografiat noi, acum după-amiază, urmează. Am reușit să aflăm că Serviciul Spații Verzi (care în curând nu o să mai aibă obiectul muncii dacă se taie pomii cum am văzut noi astăzi…) din cadrul Primăriei Arad nu are nicio legătură cu această, scuzați-ne, ucidere de vieți, referindu-ne la ale arborilor, tocmai în Postul Paștelui. Și-atunci, cine are legătură? Mergând pe fir, unul al declarațiilor șefilor instituțiilor care se ocupă sau ar trebui să se ocupe cu protejarea naturii, am aflat că tocmai reprezentanții Parohiei Ortodoxe de care ține biserica ar fi cei care au comandat acești, să le spunem, psalmi cu drujbe și alte utilaje.
Așa cum spuneam, mai ales prin prisma faptului că zona Vlaicu este vestită ca fiind aproape lipsită de spații verzi și chiar de arbori, oamenii ajungând uneori să se plimbe chiar prin cimitir pentru o gură de aer așa-zis proaspăt, am contactat-o , într-o primă fază, pe Dana Danoiu, directorul executiv al Agenției de Protecția Mediului Arad. Aceasta ne-a informat că anul acesta APM nu a emis niciun aviz pentru tăierea vreunui arbore de pe raza municipiului Arad, explicându-ne că instituția este responsabilă cu emiterea a astfel de avize doar în cazul arborilor sănătoși. Asta ne-a lăsat doar două posibilități: ori arborii erau înregistrați ca fiind bolnavi pe lista Comisiei de Spații Verzi din cadrul Primăriei Arad, ori au fost tăiați ilegal. Privind imaginile articolului, e destul de ușor să observăm că lemnul e crud, arborii fiind tineri.
Totuși, am considerat oportun să ne interesăm ulterior și la Garda de Mediu, iar din informațiile obținute de acolo, se pare că tăierea nu a fost făcută de către Primăria Arad, ci de către muncitori trimiși de Parohia de care aparține biserica respectivă. Același lucru ne-a fost confirmat și de către Primăria Arad, care ne-a declarat că nu a trimis nicio echipă să taie arborii respectivi.
Ce urmează? Probabil controale, însă la ritmul în care munceau niște băiețași în zonă, mâine nu va mai fi nici urmă de ciot ca să se poată verifica starea arborilor rași de pe fața pământului. Așa încât, suntem foarte curioși dacă, în cazul în care se confirmă că s-a comis o ilegalitate, cineva va primi vreo amendă – după toate indiciile Parohia UTA. Sau, poate, popii vor invoca Postul Paștelui ca să nu fie pedepsiți, deși în acest caz, dacă e ilegalitate, se poate lăsa cu dosare penale.
Ultima oră. Primarul Bibarț anunță că și-a făcut rondul de seară în zona Vlaicu. Inginer silvic de meserie, chiar nu a văzut ca Aradul nu mai are jumătate de parc la UTA (cel din spatele și din fața bisericii)? Întrebăm retoric doar…
Vom reveni cu informații.
Comentariile portalului
Cea mai tare a fost cu patinoarul acela izolat care nu a fost pornit anul acesta cica "temperaturi ridicate". In Oradea si Timisoara au functionat. Deja sunt enervanta comparatiile cu (...)
Aveți mai sus, la comentarii, un link, unde vă puteți documenta. De altfel despre lucrarea din Piața Catedralei au apărut nenumărate articole în Special, aveț (...)
Adriana Barbu este noua noastră colegă la Special Arad (deja de un an), după ce a fost redactor șef la Aradon. Mai multe detalii, aici: https://specialarad.ro/un-bun-venit-mai-special-noii-noastre-colege-adriana-barbu/