Protest în București, cu 5000 de oameni. Manifestanţi s-au adunat și în alte orașe mari din țară. Prezența la Arad, slabă spre zero | Video

Protestul din București a început la ora 18.00. În zonă s-au aflat numeroși jandarmi, unii dintre ei echipați de intervenție. Manifestanţii strigau „Hoţii!”, „Nu cedăm!”, ”PSD, ciuma roșie!”, „DNA, să vină să vă ia!” fiind nemulţumiţi de adoptarea în Camera Deputaţilor a modificărilor la Codul de procedură penală. Protestatarii au blocat apoi strada din faţa Muzeului Antipa, circulându-se pe o bandă. La ora actuală, protestul din faţa Parlamentului s-a mutat în Piaţa Victoriei. Peste 5000 de oameni scandează „Nu vrem să fim conduşi de hoţi” şi „Dragnea, nu uita, mâine este ziua ta!”. Numărul participanților creşte iar circulația a fost blocată pe Bulevardul Kiseleff şi pe Bulevardul Aviatorilor. Totodată, sunt prezente şi trupele speciale ale Jandarmeriei, echipate pentru intervenţie în forţă, iar protestatarii susţin că s-au folosit şi gaze lacrimogene. În acelaşi timp, oamenii s-au strâns să protesteze şi în restul ţării, unde s-au mai strâns câteva mii de oameni: Iaşi, Braşov, Timişoara, Sibiu, Deva, Galaţi, anunță Realitatea.net.
Au avut loc şi incidente în Piaţa Victoriei. Un protestatar a fost ridicat şi târât de jandarmi, pe jos, anunţă Realitatea Tv. Iată imagini:
Pe reţelele de socializare, prostestatarii anunţă că Jandarmeria a folosit gaze lacrimogene. „Ne-au dat cu gaze lacrimogene. Mă dor ochii.. mă doare nasul. Încet.. încet… democrația moare sub guvernarea PSD”, a scris pe Facebook Cristian Băcanu.
La Timișoara, lumea a ieșit în stradă echipată cu drapeluri, vuvuzele și pancarte, scandând și mergând în marș pe străzile pietonale din centru, trecând prin principalele piețe (Operei, Libertății, Unirii). S-au adunat câteva mii. Mai jos, un video realizat de presa timișoreană tion.ro :
La Arad, protestul a fost – putem spune – aproape spre zero, comparativ cu alte orașe. Totuși, în această seară, în fața Palatului Administrativ s-au adunat (ca apogeu) un grup de aproximativ o sută de oameni, dintre care mai mulți au provenit de la Partidul Națiomnl Liberal și de la Uniunea Salvați România, dar au fost prezenți și simpli cetățeni care au dorit să-și exprime nemulțumirea față de actuala guvernare și față de modificările din Codul Penal.
Posted by Andreea Lavinia Onuţă on Wednesday, June 20, 2018
Comentariile portalului
Nu-ți crapă obrazul de rușine, Meszare? Nu mai zic nimic,că mă apucă pandaliile.Sincer,am ajuns să-mi fie rușine că sunt arădean.
Buna ziua, multumim pentru informatii, insa nu inteleg unde mai exact spuneti ca este asta, din moment ce DSP Arad e la Intim si Policlinica Municipala e pe Bulevardul Revolutiei
Doamna Raluca Medeleanu , unde ati parcat cand ati facut acest reportaj . Poate va interesati de ce parcarea aflata vizavi de DSP Arad parcare care deservea si Policlinica Municipala Arad a (...)