luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Proiectul UVVG „Păstrează-ți dinții sănătoși!”: control stomatologic complet și sfaturi de igienă pentru 90 copii sportivi

    de Special Arad | 11 decembrie 2023, 11:04 AM | Educaţie | Sănătate

    0

    Comunicat. UVVG Arad, în parteneriat cu Centrul Clinic Internațional de Microscopie în Stomatologie Arad, Asociația pentru cultură și tineret „Vasile Goldiș” Arad, UTA Arad, Viitorul Arad, Consiliul Local Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, a derulat acțiunea de prevenție Evaluarea și prevenirea afecțiunilor orale la sportivii tineri, la copiii vârsta între 6 și 14 ani.

    Acțiunea coordonată de conf. univ. dr. Paul Freiman, având ca slogan „Păstrează-ți dinții sănătoși!”, a avut ca scop educarea tinerilor sportivi arădeni, ai școlilor de fotbal UTA și VIITORUL, din Arad, cu privire la importanța igienei dentare și introducerea disciplinei dentare în viața de zi cu zi.

    90 de copii au participat, în perioada septembrie-noiembrie, la ore de sănătate dentară, cu informații despre metode de periaj dentar, frecvența spălării dinților, schimbarea periuței de dinți etc. În a doua parte a proiectului, copiii au beneficiat de un control stomatologic complet, cadrele UVVG având o dublă misiune: aceea de a evalua starea dinților micilor pacienți, dar și aceea de a-i apropia de medicul dentist, astfel ca vizitele la cabinetele stomatologice să nu fie văzute cu teamă.

    Cu sprijinul doamnei Rector, prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci, vor mai fi organizate și desfășurate și alte proiecte de prevenție, în municipiul și județul Arad.

    „Pentru că noi, U.V.V.G., Arad, ne dorim un județ cu localități sănătoase și curate, și prin acțiunile noastre de prevenție, sperăm să contribuim la atingerea acestui rezultat. În acest sens, sprijinim și alte instituții publice, autorități publice și/sau entități private, cu care avem parteneriate în derulare, ultimul fiind cel inițiat de Instituția Prefectului – Județul Arad, Prevenirea consumului de droguri în școală ”, transmite conducerea universității.

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.