Proiectul Atlas, sau când arta întâlnește tehnologia. O expoziție marca Latiș Cătălin, la Astra





Atlas, titanul care ține întreaga lume pe ai săi umeri, a fost chintesența celei mai noi expoziții semnate de artistul arădean Cătălin Latiș, designer și cadru universitar la Facultatea de Design de la UAV. Vernisajul a avut loc joi seară, într-una din sălile de clasă a Școlii Profesionale „Astra”, în prezența directorului adjunct Cristian Stoica și a unui grup de elevi ai școlii.
Expoziția conține o serie de desene realizate cu isograph-ul pe hârtie sau realizate în programe pe calculator și printate pe pânză, prin care Latiș își imaginează automobilele viitorului. Întrebat fiind de unde această asociere între tehnică și titanul Atlas, artistul a spus că, în viziunea sa, tehnica ține pe „umeri” întreaga lume contemporană, așa cum o făcea titanul în mitologia greacă.
Decizia de a alege școala „Astra” să găzduiască expoziția de artă aparține lui Cristian Stoica, mai ales datorită profilului tehnic al școlii. Acesta l-a contactat pe Latiș, propunându-i să expună lucrări de artă în școală, cu scopul de a provoca elevii să intre în contact cu lumea artei, ceea ce Latiș a și făcut. În cadrul speech-ului său de la vernisaj, acesta a îndemnat elevii să privească cu atenție lucrările, de fiecare dată când vor avea ore în sala respectivă, pentru a își antrena imaginația. „Peste mai mulți ani, când nu o să mai fiți în școală și o să lucrați în acest domeniu, o să vă amintiți cu drag de aceste momente și de aceste imagini”, le-a spus Cătălin Latiș.
Căci – nu-i așa ? – ce azi poate fi doar un produs al imaginației, în artă, mâine poate fi un produs finit, în tehnică.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)