Program inedit dedicat Sărbătorilor de Paşti la Centrul de Zi din Grădişte





Vârstnicii din cadrul Centrului de zi din Grădişte au pregătit, cu îndrumarea angajaţilor şi implicarea Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară, un program artistic tematic, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti. Prin acest gen de manifestări, membrii Centrului de Zi din cartierul arădean Grădiște au posibilitatea de a se cunoaște, de a comunica cu oameni de aceeași vârstă, de a-și petrece timpul liber într-o atmosferă prietenoasă și încurajatoare.
„Vârstnicii de la Centrul de zi din Grădişte au dovedit încă o dată că sunt foarte activi organizând o nouă acţiune de data aceasta dedicată Sărbătorii de Paşte. Sigur, astfel de activităţi le dezvoltăm la toate centrele de pe raza municipiului Arad. Vorbim despre o comunitate de oameni, care se adună pentru a se simţi bine, pentru a fi alături unul de celălalt, iar noi vom încerca mereu să le facem viaţa puţin mai bună, prin programele pe care le organizăm. Ne bucurăm că am avut prezent la acest eveniment pe care l-am organizat, un membru al clubului care a împlinit o venerabilă vârstă de 95 de ani”, declară Oana Pârvulescu, director general DDAC Arad.
Participând la activitățile Centrului de Zi, vârstnicii simt acestea ca un ”mijloc terapeutic” ce previne sentimentul de inutilitate, înfruntă singurătatea şi uneori, respingerea socială.
Comentariile portalului
== SINGURELE EVENIMENTE CULTURALE ALE ARADULUI -- NUNTZILE SI RAFUIELILE DIN CARCIUMI == VAI VAI IN CE HAL A AJUNS ARADUL. ==O PLECAT TAT CE I BUN ==
Ei BOICOTEZ inclusiv IMV și PETROM. Toată saptamana
Contracandidatul și extratereștrii: https://www.libertatea.ro/entertainment/elena-lasconi-convinsa-de-existenta-extraterestrilor-exista-dovezi-clare-948809 Deci se poate și la UsSR.