Prizonieri ai societății, în doar 12 luni

    de Teofil Grădinaru | 9 februarie 2021, 2:48 PM | Blogul Special Arad | Recomandările editorilor

    4

    Nu aduce anul… Ba da!!! Era duminică. 9 februarie! M-am trezit de dimineață; ceasul meu biologic nu face diferență între zilele lucrătoare și cele de week-end. Afară era timp frumos, poate prea frumos pentru februarie. Barcelona bătea la Sevilla pe Betis, cu 3-2, Bayern și Liverpool defilau în campionat, UTA se pregătea de reluarea campionatului, cu 11 puncte avans, la Teatrul Clasic se pregătea un spectacol de poezie dedicat Zilei Îndrăgostiților, România și Aradul aveau bugetul aprobat, clasa politică se pregătea de alegeri, iar noi ne făceam calcule cu concediul din vară! Dar… În China era deja alertă maximă, zvonurile (strangulate de guvernul chinez) au devenit certitudini, iar în Wuhan s-a instituit carantina. Era acum un an, era începutul nebuniei…

    Acum, ni se pare că au trecut zece ani, nu doar unul, iar întreaga viață ni s-a întors pe dos. Viața privată, viața socială, viața profesională – totul e altfel. Măști, școli închise, restaurante așijderea, HORECA pe butuci, economie șubredă, mii de morți, sute de mii de infectați și, față de panica de la început, a apărut și o formă de resemnare!

    Dincolo de toate acestea, cele 12 luni scurse ne-au subliniat șubrezimea societății în ansamblul ei! Practic, într-un singur an am trecut de la statutul de oameni liberi, cu o circulație internă și internațională nerestricționată, la un statut incert, panicard, în care nu știm ce facem «mâine». Refugiați în case și în spatele consolelor, captivi ai televizorului și ai propriilor noastre păreri, nu mai avem scăpare. Noile generații? Le învățăm deja să se izoleze. Această izolare a început de mai demult, odată cu tehnologizarea, însoțită de dotarea copiilor cu telefoane, calculatoare, tablete și console. Școala on-line? E doar cireașa de pe tort sau, mai precis, bomboana de pe coliva.

    Nu cred nici în scenarii apocaliptice biblice, nici în cele hollywoodiene. Dar cred într-o autodistrugere lentă, o degradarea continuă, „electrocutată” periodic ba de un război, ba de o criză economică, ba de o pandemie. Dacă în doar un an am reușit să regresăm într-atât, ca interacțiune socială, cât timp mai avem să ne izolăm cu totul?

    P.S.: Pentru aducere aminte, la sfârșitul lui februarie s-a confirmat primul caz de coronavirus în România. Și atunci a început isteria: izoletă, transport special (de parcă transportau plutoniu), dezinfectarea mașinii care l-a transportat, izolarea pacientului, tratarea lui la „Matei Balș”. Săracu pacient zero nici nu tușea, nici nu avea febră, iar ceilalți 7 membri ai familiei erau toți „negativ”. Acum, când mai toți știm că testele PCR dau și rateuri, înclin să cred că omul nici măcar n-a fost bolnav.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. 👍👍👍👍👍

      Perfect de acord. Așa apare prima și a doua generatie de neoameni, care nu mai au nevoie de interactiune, strângeri de mâna, o atingere, un zâmbet in viața reala

      Frica este cel mai bun dresaj. Sub imperiul fricii renunțam la tot, suntem in stare sa tăiem orice legături, sa uitam tot ce ne definea pana atunci.

      Inclusiv la capacitatea de a asculta și opiniile altora, fără a împroșca cu saliva și cu ura.

      Bravo ptr articol.

      +5 voturi
      +1
      -1
    2. M-am uitat pe articolele scrise de tine de la începutul pandemiei pandemice și am remarcat că este prima operă care nu înfierează pe cei mai sceptici. Oricum rețin un proces, o schimbare de părere de atitudine, o demonstrare a valorii articolului precedent cu necesitatea de a ieși din bula noastră – un lucru bun. Mult mai bun decât renunțarea bruscă, agresivă, irațională la libertate fiindcă nu pot să cred că frica de o viroză pandometicoasă poate genera astfel de atacuri de panică la unii oameni cu un minim respect pentru ideea de libertate – care în concepție pedelistă nu est decât gargară pentru prostime … deși alții mai puțin portocalii ar spune că face parte din sfera drepturilor și libertăților individuale atât dreptul la sănătate cât și cel dreptul la o viață neîngrădită … dar tipic noii dreptăți oblice și super flexibile pedelisto-bolșevico-liberalo-useriste a fost util pentru clasa politică infectă să ne facă să ne urâm între noi: cei pro dreptului la sănătate cu cei pro dreptului la o viață normală.
      Oricum este de reținut că există personaje care nu sunt deloc deranjate de interdicții – care sunt născute să fie slugi.
      Nașpa este când ajung slugoii ăștia la butoane!

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru tonton

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.