Primăria susține că Palatul Copiilor se află în pragul evacuării
Comunicat. În ceea ce privește situația actuală a Palatului Copiilor, instituție aflată în pragul evacuării din clădirea în care a funcționat atât de mulți ani, Primăria Municipiului Arad a solicitat, de 2 ani de zile, transferul acesteia în subordinea sa, pentru a putea interveni și sprijini desfășurarea activității acestei instituții.
Din păcate, Guvernul României nu a răspuns pozitiv acestei solicitări, fapt care împiedică Primăria să intervină pentru plata chiriei și continuarea activității cercurilor pentru copii, în această locație. Imobilul în discuție a fost retrocedat, iar în actualele condiții, municipalitatea nu poate achita sumele aferente.
“Vedem din nou, din păcate, rezultatul faptului că PSD a numit în funcții administrative politruci, așa cum putem constata și la nivelul Inspectoratului Școlar, iar acest lucru duce inevitabil la situații precum cea de acum, când guvernul trage din umeri, iar activitatea copiilor e sub semnul întrebării, deoarece Palatul Copiilor nu a fost transferat primăriei”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)