Primăria face eforturi pentru a asigura copiilor condiţii bune să se întoarcă la şcoală (P)

    de - | 3 septembrie 2020, 1:35 PM | Politikos

    5

    Începutul anului şcolar pune şcolile, părinţii şi elevii în faţa unor provocări neaşteptate. Primăria Arad este partener în eforturile de a asigura copiilor condiţii bune să se întoarcă la şcoală. În cadrul şedinţei de marţi a Consiliului Local Municipal, s-au alocat fonduri pentru pregătirea şcolilor.

    „Este o situaţie inedită şi dificilă, dar dorinţa tuturor este să se întoarcă elevii la şcoală. Ca variantă de rezervă, sprijinim şcolile să fie pregătite şi pentru cursuri on-line. Noi facem eforturi să ajutăm şcolile să ofere condiţii copiilor şi profesorilor. Am alocat bani pentru dezinfectanți și măști iar în paralel Primăria demarează o licitație pentru tablete și pentru o cantitate mai mare de măști și dezinfectanți, deoarece există posibilitatea finanțării europene. Nu puteam să pierdem timpul și să ne prindă anul școlar în diferite proceduri și plimbări de hârtii, aşa că am alocat banii școlilor, care își pot cumpăra cele necesare, pentru a respecta normele stabilite de Guvern. În paralel, urmează să obținem finanțarea de la Ministerul Fondurilor Europene și să demarăm licitația și pentru tablete și tot ce presupune domeniul IT şi on-line dar și pentru măști și dezinfectanți”, a declarat primarul Călin Bibarţ.

    În afară de cheltuielile legate de condiţiile sanitare, continuă investiţiile în şcoli şi cele destinate elevilor. „Mă bucur că se finalizează clădirea Colegiului Economic și copiii își vor relua activitatea în clădirea de tradiţie pe care au avut-o dintotdeauna. Pentru că lucrările continuă la Colegiul Elena Ghiba Birta, celălalt colegiu de prestigiu al orașului aflat în renovare, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu părinții şi cadrele didactice, cursurile se vor muta în spațiul de pe strada Eminescu. Astfel, până la finalizarea lucrărilor, vor fi toţi într-o singură clădire, pregătită pentru desfășurarea anului școlar. Noi, ca Primărie, închiriem în continuare acest spațiu pentru învățământul arădean și, la momentul la care se va finaliza în totalitate clădirea Colegiului Ghiba Birta, elevii se vor întoarce și ei într-o casă renovată și aproape nouă și modernă. Odată cu rectificarea bugetară, s-au alocat bani pentru mâncarea destinată copiilor defavorizați, un proiect pilot pe care Aradul îl duce în continuare mai departe. Am alocat astăzi peste 850.000 de lei către Ilarion Felea, la Adam Nicolae, precum și la Liceul Francisc Neumann, copiii de aici urmând să primească în continuare mâncare”, a declarat primarul Călin Bibarţ.

    Comandat de PNL Arad, executat de SC Lexus Publicitate SRL, cod mandatar 21200012

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. La pagina de donatii spuneti: “Am refuzat – vezi AICI – și vom refuza în continuare reclama de la instituțiile de putere ale statului.” De cand isi face Primaria reclama electorala in ziare, sau sa inteleg ca PNL se foloseste de institutia Primariei pentru a face reclama elecorala?

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Alceva ce mai stiti sa faceti??? La scoala unde e copilul meu a trebuit sa ii cumpar si banca si scaunul pentru a avea unde sa invete sa scrie si sa citeasca , JEGOSI NENOROCITI si voi faceti posibil ce? Nu am treaba cu politica ma doare in fund de toate partidele dar cum dracu toti sunteti la fel, taman in campanie eletorala iesiti la iveala

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.