Primăria Arad a împărțit banii pentru sport: UTA, FCC Baschet, Atletico și Raliul Aradului și-au tăiat „partea leului”





Prima sesiune a finanțărilor nerambursabile oferite de Primăria Arad a adus, miercuri, 6.972.000 lei pentru structurile sportive din municipiul Arad, în cadrul programului „Promovarea Sportului de Performanță 2020”.
Cea mai mare sumă, din totalul de peste 1.400.000 de euro, va fi virată în contul AS Fotbal Club UTA, 2.900.000 de lei (cca. 600.000 de euro), gruparea „alb-roșie” fiind urmată într-un „clasament al greilor” de CS Baschet Arad (1.500.000 lei – cca. 310.000 de euro), CS Atletico Arad (620.000 lei – pentru două proiecte, „Turneu internațional de fotbal în sală” – 120.000 lei, respectiv „Participare în competiții naționale și internaționale” – 500.000 lei) și AMC Racing (500.000 lei pentru „Raliul Aradului”).
CS AMEFA, 380 de mii pentru polo și haltere
CS AMEFA Arad a primit finanțare pentru cinci proiecte: „Aradul în Superliga de polo” – 150.000 lei; „Polo juvenil arădean în Campionatele Naționale” – 100.000 lei; „Tradiție în sportul arădean – haltere” – 100.000 lei; „Cupa Aradului polo pe apă – juniori” – 20.000 lei și „Cupa Aradului – haltere” – 10.000 lei.
Trei proiecte pentru ProVolei
CS ProVolei Arad are trei proiecte finanțate, cu câte 50.000 de lei, pentru: „Pregătirea și participarea echipei de volei seniori în turneul de promovare în Liga I”, „Tradiție și performanță în voleiul pe plajă” și „Continuitate în voleiul de performanță”.
Tot 150.000 de lei a primit și ACS Viitorul, pentru proiectul „Viitorul Arad – creștem un vis”, CS Astra (lupte) și HC Beldiman (handbal seniori și juniori).
Șah Club Vados are două proiecte aprobate: „Festivalul Internațional de Șah Arad – ediția a VIII-a” (55.000 lei) și „Șahul de performanță” (25.000 lei).
Bani pentru dans, bărci dragon sau… majorete
Prima sesiune a adus bani și pentru: ACS Piroș Security (50.000 lei – fotbal feminin), Asociația Județeană de Tenis de Masă (50.000 lei), ACS Mistral (50.000 lei pentru „Susținerea sportului de performanță majorete și twirling), BC Valbon (45.000 lei – CN de baschet juniori), CS Westar (40.000 lei, pentru două proiecte, „Participare CN de volei feminin” și „Participarea în CN de volei masculin”, ambele la nivel de juniori) CS Ballroom Dance (40.000 lei – „Aradul dansează”), Asociația Județeană de Fotbal (35.000 lei), Academia Broșovszky (trei proiecte ce totalizează 32.000 lei pentru fotbalul juvenil), ACS Voința (25.000 lei, pentru două proiecte dedicate CM de Rafting și CN de Bărci Dragon) și Asociația Județeană de Atletism (25.000 lei pentru „Cupa Aradului” la juniori și copii).
Respinse
Opt proiecte nu au întrunit punctajul minim – aparținând Academiei Broșovszky, CS Atletico, ACS Voința și AJ de Atletism -, unul a fost exclus – ACS Dum Dance Team, iar alte 7 proiecte din cadrul „Promovarea Sportului de Performanță 2020” nu au trecut prima fază de selecție, patru aparținând CS Universitatea Arad și trei fiind ale CS Westar.
Sportul pentru toți
În ceea ce privește programul „Sportul pentru Toți”, în etapa a doua de selecție au ajuns 5 proiecte, doar două având sume aprobate: „Concurs internațional de majorete și twirling Dancing Europe, Cupa Națională NBTA și workshop de twirling” (ACS Mistral – 40.000 lei) și „Șahul pentru toți” (Șah Club Vados – 15.000 lei).
Au fost respinse proiecte ale: BC Valbon (Participare Liga Națională de baby și minibaschet), ACS Dum Dance Team (În pași de dans) și AJ de Atletism (CN Școlar de Pentatlon), toate fără punctajul minim atins.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)