luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primăria anunță începerea curățeniei generale în municipiu. Programul pentru fiecare dintre cele 11 zone vizate

    de Special Arad | 31 martie 2021, 4:06 PM | Știri Arad

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Joi, 1 aprilie 2021, va începe „Curăţenia generală”. Acţiunea Primăriei Arad se va desfăşura până în data de 24 mai. Municipiul este împărțit în 11 zone în care se va interveni succesiv. Pe lângă măturarea și spălarea manuală și mecanizată a străzilor, curățarea carosabilului pe lângă bordură și spălarea platformelor gospodărești, se vor curăța zonele verzi izolate (care nu aparțin blocurilor sau caselor), incinta locurilor de joacă, inclusiv echipamentele specifice și fântânile arteziene. Tot cu ocazia curățeniei generale se vor efectua lucrări de întreținere a canalizării pluviale și de curățare a gurilor de scurgere.

    Între 1 – 28 aprilie 2021, la solicitarea cetățenilor Asociația Română pentru Reciclare ROREC – SLC Arad va colecta gratuit deșeurile DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice). Nu trebuie decât să apelați numărul de telefon 0751-302-123 sau să expediați un e-mail la adresa [email protected].

    În ceea ce privește colectarea deșeurilor voluminoase și verzi, aceasta se va realiza ca și până acum, la solicitarea cetățenilor, prin intermediul serviciilor de specialitate din cadrul Direcției Edilitare.

    Municipiul va intra în curățenie generală după următorul program: 
    -Centru stânga + Gară – 5 zile (1-7 aprilie 2021)
    -Centru dreapta + Polivalentă – 5 zile (8-14 aprilie 2021)
    -Alfa – 2 zile (15-16 aprilie 2021)
    -Confecții + Pârneava + Cadaș + Silvaș – 3 zile (19-21 aprilie 2021)
    -Grădiște + 6 Vânători -2 zile (22-23 aprilie 2021)
    -Calea Romanilor + Drăgășani -2 zile (26-27 aprilie 2021)
    -Aradul Nou + Subcetate + Sânnicolau Mic – 2 zile (28-29 aprilie 2021)
    -Vlaicu stânga + Bujac -5 zile (4-10 mai 2021)
    -Vlaicu dreapta + Gai -5 zile (11-17 mai 2021)
    -Micălaca zonele 100-200-500 – 2 zile (18-19 mai 2021)
    -Micălaca zona 300 – 3 zile (20-24 mai 2021)

    În funcție de complexitatea situațiilor întâlnite pe străzi sau de condițiile meteorologice nefavorabile efectuării anumitor activități edilitar-gospodărești, programul poate fi decalat sau modificat.

    În cadrul campaniei de curățenie generală de anul acesta, Primăria Municipiului Arad are ca parteneri: SC Gospodărirea Comunală SA, SC Salubritatea SA, SC Compania de Apă Arad SA, SC Compania de Transport Public Arad SA, SC Paniprod SRL, SC Retim Ecologic Service SA, SC Rogera Prest SRL și Asociația Română pentru Reciclare ROREC – SLC Arad.

    „Invităm pe această cale toate asociaţiile de locatari/proprietari, voluntarii şi agenţii economici să sprijine municipalitatea în această acţiune gospodărească”, spun reprezentanții Primăriei Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.