Prețul petrolului, la noi culmi: creștere de 6% într-o singură zi





Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 6%, după deciziile Statelor Unite şi Marii Britanii de a interzice importurile din Rusia, care au potenţialul de a agrava perturbările de pe piaţa mondială a energiei, statul rus fiind al doilea mare exportator de ţiţei din lume, transmite Reuters.
Piaţa petrolului a crescut cu peste 27% de la începutul lunii martie, pe măsură ce invazia rusă a Ucrainei s-a intensificat, iar Statele Unite şi alte ţări au aplicat mai multe sancţiuni menite să paralizeze economia rusă, informează News.ro.
Aceste lucruri au schimbat pieţele energetice, deoarece Rusia este cel mai mare exportator de ţiţei şi de produse rafinate din lume.
Preşedintele american Joe Biden a anunţat marţi interzicerea importurilor de petrol şi alte forme de carburanţi din Rusia, în timp ce Marea Britanie a declarat că va elimina treptat importurile de petrol şi produse petroliere ruseşti.
Preţul ţiţeiului Brent pentru luna mai a crescut cu 8,06 dolari, sau cu 6,5%, până la 131,27 dolari pe baril până la ora 17:09 GMT (19:00 ora României).
Cotaţia petrolului american pentru livrare în aprilie a crescut cu 7,54 dolari sau cu 6,3%, la 126,94 dolari pe baril.
Comentariile portalului
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări
Nu vă panicați ! Va fi bine pentru cetățeni. Doar ne-au asigurat "elitele intelectuale" ale României de treaba asta. Nu a declarat Digușor că "în aceste momente (...)
Speram ca dupa 35 de ani sa putem admira doar jocurile de artificii organizate de profesionisti si autorizate! Un adevarat cosmar, din acest punct de vedere, in preajma revelionului in toate (...)