vineri, 6 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Prestigioasa Academie Suedeză, cea care oferă Premiul Nobel pentru literatură, implicată în scandalul #metoo

    de - | 25 noiembrie 2017, 10:43 AM | Internaţional

    0

    Academia Suedeză, cea care decide câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură, este implicată în scandalul #metoo. Un membru colaborator este acuzat de mai multe scriitoare că le hărțuia sexual, le amenința și le șantaja, scrie Vocea.biz.

    Un scandal sexual zguduie din temelii Academia Suedeză. Prestigioasa instituție, însărcinată chiar de Alfred Nobel cu desemnarea câștigătorului premiului pentru literatură este acuzată că a protejat un colaborator care a hărțuit în repetate rânduri tinere scriitoare care încercau să își facă un nume în industria literară.

    Potrivit unei petiții semnate de câteva mii de jurnaliste și scriitoare, bărbatul, un colaborator apropiat, care adesea era considerat drept un membru al Academiei, și care era susținut de instituție dar și de autoritățile locale, în mod frecvent a hărțuit, șantajat, amenințat și persecutat tinerele care aspirau la o carieră literată. Unele dintre femei l-au acuzat pe bărbat și de viol.

    Până acum, 18 femei au declarat public că au fost hărțuite și au spus că comportamentul acesta era considerat normal.

    Secretarul permanent al Academiei a spus că instituția este șocată de acuzațiile ce au fost aduse și că persoana în cauză nu va mai primi susținere din partea Academiei. În plus, instituția a angajat și o firmă de avocatură care să investigheze cazul și să vorbească cu victimele.

    Persoana în cauză a negat toate acuzațiile ce i-au fost aduse.

    Lars Heikensten, CEO al Fundației Nobel, a precizat, potrivit presei internaționale, că noile acuzații ar putea afecta inclusiv prestigiosul premiu Nobel.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.