sâmbãtã, 19 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Prelungiri peste prelungiri pentru proiectul de pe Mărului. A fost votat un nou termen pentru finalizarea șantierului

    de Raluca Medeleanu | 19 iunie 2024, 1:48 PM | Administraţie | Topic special

    1

    imagini de pe Mărului (foto: iunie 2024)

    Finalizarea amenajării zonei de agrement de pe Mărului pare o poveste fără de sfârșit. Cu mari întârzieri acumulate, și o parte din banii europeni pierduți, proiectul a primit – din nou – o altă dată limită pentru inaugurare. Constructorul trebuie să încheie șantierul până pe 31 octombrie.

    La ora actuală, proiectul costă 27,6 milioane lei (TVA inclus), după ce valoarea investiției a crescut pe parcurs (constructorul câștigase licitația cu 15 milioane lei). Așadar, doar o parte din sumă a ajuns să fie acoperită din fonduri europene (cca. 17.6 milioane lei), iar pentru că Thaibau Construct SRL nu s-a încadrat în termenul contractual de 18 luni pentru finalizarea lucrărilor, Primăria Arad s-a văzut în situația de a pierde și o parte din finanțarea europeană.

    În urma solicitării Special Arad, Primăria informa la final de 2023 că lucrările erau realizate în procent de 93% – o estimare care nu ilustra întru totul realitatea din teren, după cum s-a putut observa și în imaginile din dronă prezentate în investigația: Adevărul se vede limpede din dronă. Viitoarea zonă de agrement a Aradului nu e gata în procent de 93 la sută, decât pentru administrație · Special Arad.

    Conform contractului, proiectul «Revitalizarea Zonei Strada Mărului și Amenajarea ca Zonă de Agrement» trebuia să ajungă la final în 31 decembrie 2023, însă cum acest lucru nu s-a întâmplat, ADR Vest l-a pus pe lista proiectelor nefinalizate, diferența de plată rămasă de la acea dată urmând să fie asigurată din bugetul local al Municipiului Arad.

    WhatsApp Image 2024 06 19 at 14.15.31(O imagine recentă, cu lebedele mutate în zona de agrement de pe Mărului – în fundal se poate observa noul ponton)

    Noul termen, cu noroc?

    Termenul de finalizare a proiectului a fost prelungit ulterior pentru 30 iunie 2024, însă nici această dată nu este suficientă pentru a duce la bun sfârșit lucrările. Din această cauză, în ședința de miercuri, 19 iunie, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre prin care se prelungește din nou termenul. De această dată, 31 octombrie 2024.

    „Proiectul – Cod SMIS 127360, finanțat în cadrul POR 2014-2020, se declară nefinalizat, conform Instrucțiunii nr. 207/2023 emisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020. Se aprobă noua durată de implementare a proiectului până la data de 31.10.2024, în vederea finalizării activităților proiectului și asigurării funcționalității sale”, se arată în proiectul de hotărâre votat în unanimitate de consilieri.

     

    • Citește și:

    •Mărului, sau cum se îmbogăţeşte o zonă cu 30 de tone de gunoaie într-o oră · Special Arad

    •Mașinile de mare tonaj, restricționate în zona Mărului, cu anumite excepții · Special Arad

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Normal.
      De-aici n-a ieșit „safteaua” consistentă…
      E mai convenabil să împărtim, despărțim, falimentâm niște sisteme FUNCTIONALE (CET lignit) și retehnologizăm o „mortăciune” numită CET hidrocarburi.
      De-acolo ies banii și posturile călduțe…
      .
      Primim EXACT ce-am votat și ce ne-am dorit !

      +7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.