Prefectura Arad blochează Consiliul Județean în (de-acum) „Dosarul Compania de Apă”! Urmează procesul

Știri Arad. Cum bănuiam că se va întâmpla, și chiar scriam asta în urmă cu o lună de zile, Prefectura Arad a atacat, în 12 februarie, la instanța de contencios administrativ hotărârea Consiliului Județean Arad, luată anul trecut în 22 decembrie, de a schimba sistemul de administrare al Companiei de Apă Arad S.A., de la sistem unitar la dualist. Într-o conferință de presă susținută astăzi, președintele interimar al CJ Arad, Adrian Țolea, a arătat cu degetul înspre „grupurile transpartinice care luptă împotriva schimbării sistemului de la Apă-Canal” susținând că, o dată cu atacarea în contencios, „Prefectura Arad a intrat și ea în rândul acestora, depășindu-și competențele materiale”.
Datorită acestui demers al Prefecturii Arad, hotărârea Consiliului Județean va fi suspendată până la o decizie definitivă a instanței, asta însemnând câteva luni de zile. „Ca să înțeleagă lumea foarte clar, cei șapte directori, în frunte cu domnul Bănățean, Consiliul de Administrație, condus de Adrian Nedelciu – cel trimis în judecată pentru fapte de corupție, vor rămâne mai departe la conducere datorită prefectului Cosmin Pribac și a subprefectului Florentina Horgea” a precizat Adrian Țolea.
Într-un fel, am putea spune, e finalul luptei pe care Consiliul Județean Arad, acționarul majoritar în cadrul societății Compania de Apă Arad S.A, o duce de câteva luni. Și spunem asta pentru că, suntem aproape convinși, lui Adrian Țolea – promotorul încercării de schimbare a conducerii Companiei, i se va încheia mandatul până la o sentință definitivă a instanței.
UPDATE: Compania de Apă Arad S.A., într-un comunicat trimis pe adresa redacției, dorește să comenteze unele declarații făcute vineri de către reprezentanții Consiliului Județean. Întrucât Special Arad nu a publicat informații la care fac referire punctele „1” și „2” din comunicat, redăm doar cel de-al treilea aspect subliniat de conducerea Companiei de Apă Arad: „3. În data de 12.02.2016 Prefectura Judeţului Arad a atacat în contencios administrativ (conform Lg. 554/ 2004 actualizată) Hotărârea Consiliului Judeţean 299/ 22.12.2015, care viza schimbarea formei de administrare a C. Compania de Apă Arad S.A. din sistem unitar în sistem dual, considerând-o nelegală – anulare act administrativ emis de autorităţi publice. În conformitate cu art. 3, alin. 3din Lg 554/2004 actualizată, actul atacat este suspendat de drept pînă la soluţionarea cauzei. Astfel, în şedinţa AGA convocată pentru data de 22 februarie 2016 nu se va discuta Hotărârea CJ 299/ 2015, obiectul şedinţei AGA fiind aprobarea bugetului S.C. Compania de Apă Arad S.A.”
Comentariile portalului
Vorba aceea... dacă nu ai greșit niciodată în presă, înseamnă că nu ai „trăit-o”. Îmi asum criticile, dar vă subliniez că o să mai greșim. Și pentru (...)
Bătălia pentru ciolan? sau crearea unei imagini de victima a lui Cargus,o tendința de spălare, apretare, de cosmetizare adică cum s-ar spune:el a vrut, (...)
Ce "jurnalist" de top la Special Arad, e foarte profi scris articolul. Alin Olteanu wtf