sâmbãtã, 7 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Povestea mea cu criminali, tineri luați la ocazie, rușine, tristețe și furie

    de Mihai Todoca | 26 februarie 2018, 2:18 PM | Povești despre oameni

    2

    (foto: Shutterstock)

    Vă spun din capul locului că acest text a fost scris timp de două zile în capul meu și nu știam dacă să „îi dau drumul” sau nu. Nu știam dacă ar fi de interes public sau nu, dacă ar trezi interesul publicului arădean. Dar am realizat că vor fi anumiți cititori care se vor indentifica cu cele scrise și cu frica mea.

    În weekend-ul care a trecut am pornit cu mașina spre Semlac către bunica și mama mea. Era noapte și în capul meu îmi făceam un plan unde să opresc mașina, deoarece drumul care duce către Semlac este atât de prost semnalizat (mai bine zis aproape deloc) și doream să scriu un articol referitor la treaba asta.

    Am ajuns aproape de tăblița care arăta drumul către Semlac, am încetinit, m-am asigurat, am semnalizat stânga și am rulat cu viteză redusă ca să pot observa drumul (când e beznă…. abia îl vezi). Apropiindu-mă de momentul în care trebuia să virez la stânga, am observat cu coada ochiului o siluetă destul de scundă, pe partea dreaptă a drumului. Am tras mult pe partea dreaptă a drumului Arad-Nădlac, am pornit avariile și am încercat să disting prin oglindă ce am văzut mai exact, dat fiind faptul că silueta era luminată de farurile altor mașini care veneau din spatele meu. Silueta la început mergea la pas, dar văzând că am oprit a început să alerge către mașină.

    Silueta a ajuns la mașină și a deschis portiera. Era un tânăr. L-am întrebat dacă merge la Semlac. A răspuns că nu, el se ducea către Nădlac. L-am întrebat de unde vine și mi-a răspuns că din Pecica. Nu știu câți dintre voi știu care e distanța de la Pecica până la Nădlac, dar vă spun eu că e aproximativ 25 de kilometri.

    Apoi i-a sunat telefonul: „Da, pui, stai că te sun eu imediat”. A închis telefonul și l-a pus în buzunar. S-a uitat la mine, iar în acel moment mi-am adus aminte de o știre pe care o citisem anul trecut: doi tineri minori au fost luați la ocazie de un bărbat și soția acestuia, doar ca șoferul să fie ucis de cei doi, iar soția acestuia înjunghiată. Au făcut asta deoarece unul dintre ei dorea să ajungă la iubita lui.

    M-am uitat la el, m-am uitat la drumul care ducea către Semlac, apoi la acul de benzină. Fie ce-o fi!

    „Urcă”, i-am spus eu, „dar sper că nu o să mă omori”. Nu mi-am dat seama de cuvintele mele, decât după ce i-am observat ochii tânărului. Erau imenși de surprindere. S-a urcat și am plecat. S-a prezentat ca fiind Florin, a scos buletinul ca să îmi arate că nu minte și apoi m-a întrebat de ce am spus ce i-am spus.

    „A fost o știre anul trecut… nu ai văzut-o?”

    „N-nu. Ee-u lucrez în Cehia. A-ansamblez piese pentru motoare. Opt luni sunt plecat ș-și a-acum mă duc la iubita mea î-în Nădlac”. Am uitat să menționez că avea un defect de vorbire. Am aflat că el este cel mai mic dintre cei cinci frați din Pecica, că are 20 de ani, lucrează în Cehia opt luni pe an, iar restul de patru lucrează în România la o brutărie și cântă în corul unei biserici din Pecica la un instrument, nu mai rețin care.

    Atunci m-au încercat trei sentimente: rușine pentru modul în care îl catalogasem, tristețe pentru că mi-a adus aminte de fratele meu care are aceeași vârstă cu el și este plecat în Germania la muncă, și furie. Furie pentru generația fratelui meu și a altor tineri care nu găsesc o altă soluție în afară de a pleca din țară pentru o viață mai bună. Furie pentru că tot ceea ce mai produce țara este doar forță de muncă și atât. Furie că s-au lăsat lucrurile să ajungă până aici.

    Pe drum, Florin a sunat-o pe iubita lui să vină după el la gara din Nădlac. Am ajuns și acolo, mi-a mulțumit frumos de drum și și-a cerut iertare… „Î-îmi cer scuze dacă ai crezut c-că sunt unul din ăia…”.

    Am lăsat capul în jos de rușine, am făcut cale întoarsă către Semlac și l-am lăsat pe Florin să o aștepte pe iubita lui.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Este o rușine pentru întreaga nație că România este cum este în ziua de azi.
      Rușinea este a tuturor și trebuie asumată.
      Scuze caută doar vinovații puturoși.
      ””””””””
      Este o nație ce ușor și ieftin se vinde oricui.
      „Bani să iasă!”

      +9 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.