Polițiștii locali au prins un hoț care fura fier de pe șantierul de la Adora Park
Comunicat. În data de 13.12.2022, în jurul orei 20:30, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană de sex masculin sustrage profile din fier de la imobilele aflate în construcție în zona Adora Park.
Agenții de Poliție Locală s-au deplasat la fața locului, iar la intersecția străzii Cocorilor cu strada Ileana Cosânzeana, l-au surprins pe bărbatul respectiv transportând componentele metalice. Acesta a declarat că a luat respectivele materiale feroase cu intenția de a le comercializa contra unei sume de bani, la un agent care desfășoară activități de colectare a deșeurilor metalice.
La fața locului a fost chemat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Arad, iar individul a fost luat în evidență și, pentru început, determinat să ducă înapoi componentele metalice însușite. După depunerea unei plângeri din partea constructorului, va putea fi constatată infracțiunea de furt.
Echipajele de Poliție Locală vor continua să patruleze auto în zonele șantierelor destinate amenajărilor publice și private, însă realizarea unor intervenții rapide în situațiile de acest gen survine aproape întotdeauna ca urmare a exercitării, de către cetățeni, a gestului civic de semnalare telefonică, imediată, a actelor antisociale. Apelați gratuit dispeceratul DGPL la numărul de telefon 0257-939.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)