vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Razie de amploare a polițiștilor arădeni. Printre persoanele vizate: cele care fac comerț ilegal cu fier vechi

    de Special Arad | 10 aprilie 2019, 3:55 PM | Știri Arad | Topic special

    1

    Comunicat. Astăzi, pe raza municipiului Arad se desfășoară o acțiune în sistem integrat cu participarea polițiștilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, Serviciul Economic și luptătorii SAS, pentru depistarea persoanelor care nu respectă prevederile legale privind: comerțul cu fier vechi, legislatia rutiera, normele legale privind domiciliul, reședința și actele de identitate, se sustrag urmăririi penale sau sunt căutate pentru audieri.

    În activitate au fost implicați 65 de polițiști de la structurile antemenționate și 24 de autoturisme.

    Pe strada Mărului și Sabinelor, precum și în cartierul Alfa au fost legitimate 121 de persoane.

    În prima jumătate a zilei, a fost constatată o infracțiune de natură economică – contrabandă cu țigarete, fiind indisponibilizate 1.200 țigarete susceptibile a proveni din contrabandă, în Piața Mihai Viteazul.

    Au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 66.285 lei, dintre care 141 conform OUG 195/2002 :
    – viteză: 55
    – neacordare prioritate pietoni : 3
    – nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului electric :3
    – alte abateri (centură, utilizarea telefoanelor mobile) : 72.

    Au fost reținute 10 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare, fiind înregistrare cu aparatul radar două viteze de 103 km/h, în localitate.

    Au mai fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale conform Legii 12/1990, în valoare de 9.000 de lei în Piața Mihai Viteazul și Piața Fortuna, pentru comercializarea de țigări netimbrate, fiind indisponibilizate 900 țigarete.

    A fost depistată o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de distrugere.

    Polițiștii au mai depistat 5 persoane din județul Sălaj, care transportau cu 5 autovehicule 7.400 kg fier vechi fără a deține acte de proveniență, având încărcătura în remorcă peste înălțimea legală admisă, fiind sancționați conform OUG 195/2002 și Legea 12/1990, fiind confiscată toată cantitatea de fier transportată.

    Activitățile polițiștilor continuă pe tot parcursul acestei zile.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.