Războiul este mai aproape de noi ca niciodată în ultimii 77 de ani. Vrem, nu vrem, asta e situația, Ucraina va fi invadată de armata rusă (părere personală), chiar dacă militarii lui Putin vor sta doar în spatele copiilor împinși de pe-acum să arunce cu pietre (un fel de a spune „copii”, separatiștilor pro-ruși din Crimeea și Donbas). Tot părere personală, la un moment dat armata rusă va interveni și ea pentru că în Ucraina nu va fi ca-n Cehoslovacia (1968) sau în Georgia (2008). Dimpotrivă, Ucraina va opune o rezistență mai aprigă decât s-ar aștepta, poate, chiar și rușii. Va fi mult consum de tehnică militară, vor fi distrugeri materiale, pierderi de vieți omenești. Ucraina va fi, în mare parte, distrusă, economia Rusiei va intra în colaps, dar nici restul Europei n-o va duce prea grozav, poate nici SUA. China? Japonia? Altă discuție, alt nivel, dar posibil să profite de conjunctură și să se întărească atât economic, cât și strategic, în special China (nu întâmplător își schimbă aproape zilnic poziția, ieri cu rușii, azi cu ucrainenii). Turcia va fi, de asemenea, într-o situație interesantă (și interesată). Deși este în colaps economic, Turcia are o armată numeroasă, bine instruită și dotată, gata oricând să intre în luptă și, cu un președinte bun jucător, va ști să negocieze cu UE orice obuz pe care-l va trage împotriva rușilor. Dinspre Coreea de Nord nu se aude niciun zumzet, dar Kim este oricând dispus la o aventură de dragul câtorva vagoane cu mâncare.

Sigur, nu va fi războiul nostru, România nu va fi în aceeași oală, direct beligerantă, cu Ucraina. Dar războiul ăsta va fi la granița noastră și-l vom simți așa cum simțim tot ce se întâmplă în curtea vecinului. Și, știți cum e: când vecinul aprinde frunzele uscate, ca un făcut, fumul vine mereu spre noi!

Aș spune, totuși, că nu războiul iminent din Ucraina este marea amenințare, cât asediul la care suntem supuși de peste 30 de ani. Asediul acelui balaur cu zeci de capete și o mulțime de fețe și nume: corupție generalizată, minciună, incompetență managerială, impotență decizională, clientelism, aroganță etc. De ce ar trebui, oare, să ne temem mai tare: de dușmanul de dincolo de linia frontului sau de balaurul din interior? Perfidia și cinismul acestui balaur sunt cel puțin la fel de rele, dacă nu cumva mai rele, decât gloanțele și rachetele dinspre răsărit. Încet dar sigur, ne fac viața grea, ne slăbesc în fața oricărui dușman, ne distrug, ne ucid. Acum vedem și simțim cât de criminală a fost întreaga politică din ultimii 30 de ani, cât au slăbit țara și cât au dezorganizat-o, în interes propriu. Acum putem înțelege că dezbinarea noastră este rezultatul acestei politici, pentru că doar așa, cu o populație dezbinată de mize mărunte, au putut ei să facă ce-au vrut, să mintă și să fure cât au vrut.

Pandemia ne-a prins, din păcate, cu unul dintre cele mai slabe guverne, condus de o glumă de premier (Ludovic Orban), incapabil să rezolve niște sesizări banale, darămite o ditamai criza sanitară. Un guvern incompetent, fricos și bâlbâit în actul decizional, care mai mult a încurcat decât a ajutat în timpul celei mai grave crize sanitare din ultimul secol. Despre alte „fapte de vitejie” legate de achiziții de măști sanitare sau de alte cele trebuincioase prin spitale, nu mai are rost să vorbim, pentru că afacerea achiziției acelor măști, cu implicarea unor firme dubios de apropiate de politicul aflat la putere încă nu a fost judecată. Cum să nu te întrebi ce fel de oameni au fost (și sunt!) cei care, într-o perioadă în care spitalele erau în criză de materiale sanitare, de medicamente, de echipamente de protecție, în schimb erau supraaglomerate cu bolnavi grav, cu muribunzi care cerșeau aer, s-au gândit că pot pune de-o șpagă de milioane de euro? Ce fel de oameni au fost și sunt cei ce i-au numit în funcții de conducere? Despre izolete nu se mai spune nimic. Nici măcar o scuză, o explicație pentru cele aproape 17 milioane de euro cheltuiți într-o perioadă de criză nu a venit dinspre cei implicați, în frunte cu L. Orban. Bine că a plecat, împreună cu guvernul său și al președintelui Iohannis. Rău este că au venit alții, cu nimic mai buni…

Bătrânul Ludovic și marea izoletă
Sursa foto: www.dcnews.ro

Despre bâlbele normative precis vă mai amintiți, așa că nu are rost să ne amărâm zilele cu ele, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională tocmai a aruncat la gunoi Ordonanța de Urgență a guvernului Orban, prin declararea neconstituționalității obligației de a purta mască în spații deschise. Încurcături, bâlbe, decizii de neînțeles, lipsă de curaj și de asumare, achiziții dubioase, extrem de dubioase. Iar peste toate astea, refuzul de a lăsa specialiștii să decidă măsurile ce trebuie luate într-o astfel de criză medicală majoră. Parcă toți ar fi fost școliți de Becali: eu sunt stăpânul, eu decid, eu vreau să câștig bani, voi executați.

Poate cel mai important personaj care ar fi trebuit să intervină, și în timpul pandemiei, dar mai ales acum, este președintele țării. Curios lucru, a fost aproape absent în cele mai grave momente ale pandemiei, iar acum parcă a intrat în pământ. În momente de criză, de amenințări grave cum este aceasta ce vine de la Răsărit, un președinte responsabil se adresează națiunii, transmite semnale (pentru că nu totdeauna poți, ca președinte, spune lucrurilor pe nume), încearcă să transmită încredere și optimism populației, încearcă să coaguleze energiile pozitive, să unească poporul cum s-ar spune. Al nostru tace. Noroc că este ultimul mandat…

Pandemia ne-a arătat că avem o țară atât de prost organizată și condusă încât este vulnerabilă la orice adiere de vânt, nu la un atac armat. Am văzut cum, nu demult, a fost „cucerit” Parlamentul, fără arme, doar cu mult alcool băut. România este țara care, în situații de criză, se bazează pe autoritățile locale. Cel puțin așa s-a întâmplat în toată perioada pandemiei, deși era limpede pentru orice om rațional că aleșii locali (consilierii locali) sunt fie supuși total șefului (președinte sau primar), fie incapabili să decidă de capul lor. Totuși, Guvernul și, eventual, Parlamentul legiferau, după puterile, cheful și știința lor, apoi transferau responsabilitatea aplicării actelor normative, autorităților locale. Iar de aici până la dezastru n-a fost decât un pas. Fiecare primar a interpretat legislația cum a vrut sau cum s-a priceput, fiecare a făcut achiziții cum a avut interes și cum l-a dus mintea (criză fiind, s-au lărgit lațurile, oricum încâlcite ale legislației achizițiilor publice). Pentru ei a fost Raiul pe Pământ! S-a aruncat cu banii în firme apropiate de cine trebuie pentru te miri ce. Și asta, cum spuneam, în plină criză sanitară mondială! Să ne amintim că în Arad s-a făcut, între altele, un spital suport, la Expo, pe bani mulți – unii spun că a costat 3 milioane de euro, președintele CJA, Iustin Cionca susține că a costat mult mai puțin. Așa să fie cum zice domnul Cionca, oricum însă, banii ăia s-au cam dus pe apa sâmbetei cum se spune. Pentru că, precis vă amintiți, a fost pur și simplu dezafectat înainte de valul patru al pandemiei! Asta, dacă bine am înțeles, fără știrea președintelui Cionca. În plină criză sanitară mondială! Cum a fost posibil așa ceva? Ei, uite că a fost, pentru că așa a considerat oportun domna director Timiș, soția domnului director Timiș – pe care, ca soț al doamnei îl înțelegem că i-a susținut decizia, dar ca director al DSP Arad, nu mai înțelegem, oricâte explicații savant-filozofice ar emite. Să zică mersi că familia s-a ales doar cu eliberarea din funcție a doamnei director. Deocamdată.

Și, pentru că veni vorba despre DSP, să nu trecem mai departe fără să subliniem că această instituție și-a arătat aproape întreaga neputință în timpul pandemiei. Am zis aproape, pentru că am convingerea că, din păcate, i se va mai da ocazia să facă și alte prostii decât cele comise până acum. Poate vom apuca sfârșitul pandemiei și vom avea ocazia să aducem și noi câteva argumente pentru desființarea acestei instituții-cimitir de elefanți sau grupare de sinecuri.

Și acum să încercăm să ne imaginăm că începe cu adevărat războiul și trebuie să încropim și noi o armată, în afara celei salariate, funcționale acum, de 70.000 de militari. Din acel moment intră în acțiune „DSP-ul” ministerului Apărării, adică acele Centre militare în care funcționează o grămadă de „pile cu stele”. Evident, nici Centrele astea nu sunt pregătite de război cu rusul, exact ca și DSP-urile la începutul „războului” cu coronavi-rusul. Veți spune că nu-i adevărat, că ăștia-s militari, oameni care au spus „ordonați” înainte de a spune „mama”…

Dacă până în 2007, când a fost suspendat serviciul militar obligatoriu, Centrele militare aveau o evidență a tuturor bărbaților apți să poarte armă, cum se spune, după această cotitură, s-a cam terminat povestea. Sigur, și înainte tinerii incorporabili sau cei cu stagiul militar terminat (rezerviști, cum li se mai poate spune) plecau la muncă în străinătate, la muncă, dar nu ca după după 2007. Prin urmare, Centrele militare nu prea mai au o bază de date reală, actualizată, în baza căreia să se poată face, în cel mai scurt timp, „chemarea la oaste”.

E drept, au început să cheme tinerii pentru „clarificarea situației militare”, dar nu cum ar fi normal, prin forțe proprii, prin curieri. Pentru că nu au așa ceva. Așa că au făcut o „acțiune rogatorie”, o colaborare cu Poliția – care, teoretic cel puțin, are o bază de date cât de cât actualizată – pentru a duce polițiștii ordinele de chemare. Vă dați seama că nu se cunosc termenii acestei colaborări, dar știm cum se procedează. Evident, am crezut că polițiștii – în speță cei de proximitate, care cunosc tot ce mișcă în sectorul lor (sau așa ar trebui) și știu fiecare persoană care locuiește, cu sau fără mutație în sector – devin „curieri militari” și înmânează ordinele adresate cetățenilor din sectorul lor. Ei, aș – cum ar spune Caragiale. Ei nu duc nimic. Sună la persoană și îl convoacă la sediu pentru a le înmâna ordinul cu pricina (foto). Asta, în fericitul caz că viitorul ostaș sau rezervist al patriei are același număr de telefon știut de polițiști sau că este în țară. Ori că nu este la mani-pedi, pensat tocmai când sună polițistul. Disciplină și rigoare militară, lăsate la îndemâna unor funcționari, răs-plătiți cu statut special. Ca să nu creadă cineva că fabulăm, iată numărul de telefon de pe care s-a făcut convocarea: 0751XXXX98 (veți înțelege de ce am ascuns cele câteva cifre).

Este foarte limpede că Ministerul Apărării, prin Comisariatele militare județene, nu are habar pe câți rezerviști ar putea conta la o adică. Pentru că, atunci când a fost suspendat serviciul militar obligatoriu (în 2007, dar fără legătură cu aderarea la UE – Germania a renunțat, după noi, în 2011), s-au închis registrele și cu asta, gata. Altfel spus, a fost o schimbare – bună sau rea, nu discutăm acum – făcută fără cap și continuată fără minte și responsabilitate, așa cum s-a procedat în multe alte cazuri în care s-a închis ceva, dar nu s-a pus nimic în loc. Or, aici era și este vorba despre siguranța națională, și nu s-a gândit nimeni să copieze modelul altor țări – când și-au copiat tezele de doctorat n-au avut rețineri!

Cu toate astea, Armata încă merită încredere. S-a văzut și în timpul pandemiei. Oricum, nu ne rămâne decât să sperăm că măcar într-o situație extrem de dificilă cum ar fi un război, nu se va proceda la pasarea responsabilității către autoritățile locale, către primării. Să sperăm că măcar atât au învățat din experiența dură și extrem de păguboasă a pandemiei, că autoritățile locale trebuie scoase din ecuația unei crize, cu atât mai mult a acestei crize. Ne ajunge că nu avem destui militari, că nici armamentul nu-i grozav, că pregătirea este și ea românească, nu mai avem nevoie de șmecheri și hoți. Știu câțiva care deja își freacă mâine bucuroși că vor face achiziții pentru Armată (nu armament, dar vor face menajări de imobile, dotări de tot felul, de la hârtie igienică, la pixuri, că toate-s scumpe). Să sperăm că măcar această criză va fi lăsată, spre rezolvare, specialiștilor. Adică, militarilor.

Oricum, ar fi interesant de văzut câți dintre aleșii de toate felurile, de la consilierii locali, la primari, deputați, senatori, miniștri, europarlamentari își vor face rost de scutiri medicale… Putem paria că avem cei mai bolnavi aleși din Europa, dacă nu cumva din lume, iar în caz de război se va dovedi cu acte.