Pola Zilei: Unde să se mai facă un pod în Arad?





Chair dacă noi ne imaginam că înainte de pod se vor face niște parcări prin oraș, iată am greșit din nou.
Cel puțin pe hârtie, cel puțin oficial, noua investiție majoră din Arad va fi un nou pod peste Mureș, unul modernist și care arată senzațional pe hârtie, chiar dacă după unii specialiști, în care noi avem încredere, nu e sigur că va fi la fel în realitate. Podul care pornește din prelungirea străzii Șaguna și ajunge dincolo în Aradul Nou pe undeva pe la Port Arthur – apropo, ce se va întâmpla atunci cu Port Arthur? – deocamdată pune mai multe probleme decât să le rezolve pe cele deja existente, dar ne-am obișnuit, cam asta este stilul de gândire și lucru al administrației arădene din ultimele două decenii.
Pasarela care te duce nicăieri, spre un ștrand care nu mai este, ne-a învățat că în Arad nu e practic să te gândești la soluții practice, cel mai bine e să nu te gândești defel, eventual să intri în logica celor din administrație, stând acolo bujbe și tâmp până îți trece.
În această vajnică idee ne-am gândit să mai proiectăm niște poduri în Arad, să vă întrebăm pe voi, mult mai arhitecți decât ai lor, unde ați mai pune niște poduri care pe hârtie ar arăta la fel de bine sau și mai bine decât cel din capul administrației. Mă rog, diferența e că voi, cei care răspundeți la aceste proiecte, nu vă pricopsiți cu niște bani. Nici măcar puțini, chiar dacă ne gândim să schimbăm în viitor treaba asta.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)