Accident în prima seară din noul an. Trei mașini implicate într-un accident lângă Gemi Center

Aseară, pe podul către cartierul Subcetate a avut loc un accident ușor în care au fost implicate două microbuze și o altă mașină. Din fericire, cele cinci persoane nu au fost rănite grav, acestea aflându-se în stare conștientă și ieșite din autoturisme.
Se pare că un autoturism ar fi derapat pe sosea, intrând în coliziune cu un microbuz, iar în timp ce conducătorii auto evaluau pagubele, un alt microbuz ar fi intrat în coliziune cu autoturismul, care ar fi rănit conducătorul auto ce se afla lângă vehicul.
Update: Aseară, în jurul orelor 21.40, un tânăr de 21 de ani, din Zăbrani, a condus o autoutilitară pe str. Pictor Eugen Popa în direcția străzii Cetății, și pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul direcției de mers, acroșând parapetul, ulterior ajungând perpendicular pe partea carosabilă.
Imediat după ce a ajuns perpendicular pe partea carosabilă a fost tamponat de un autoturism condus de o tânără de 29 ani, din Arad, care nu a păstrat o distanță de siguranță în mers.
La scurt timp după impactul inițial, autovehiculele au fost tamponate de o altă autoutilitară, al cărei conducător auto a pierdut controlul direcției de deplasare pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.
În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unui bărbat de 54 ani, pasager dreapta față în prima autoutilitară.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, se arată în comunicatul remis presei de către IPJ Arad
Imagine cu rol ilustrativ
Comentariile portalului
Este adevărat, suntem, adică mai precis eu. De exemplu, după vreo cincizeci de ani de școală - elev, student, profesor - cred în continuare că poate fi și mai (...)
Dezbateri, dezbateti, .... vorbe, vorbe! Adevarul e ca daca verifici scolile si rezultatele demnitarilor romani constati ca nu au .... nici o scoala completa! Carpeli, de studii liceale ori universitare, ..... serale, la (...)
Ba! Da sunteti.... culmea! Care din voi are pasus de padurar!? Sa stie.... ce si cum cu taiatul pomilor! Ha!? Nime!? Stie dansu Bibi primar, padurar cu acte-n regula! In (...)