Pola Zilei: Unde să fie piața sau strada Franz Kafka?
E un zvon din cele mai vechi timpuri.
Zvonul susține că scriitorul Franz Kafka ar fi poposit în Arad în iulie 1917, venind alături de logodnica Felice la o soră a acesteia, căsătorită Braun. Zvonul mai susține că, deși au venit împreună, au plecat separat, motivul fiind o aventură a lui Franz la Crucea Albă, aventură care a pus capăt logodnei lor, Felice măritându-se în anul următor cu un negustor din Berlin.
Mergând pe urmele acestui zvon, noi am documentat, încă în 2015, prezența marelui scriitor la Arad – orașul fiind astfel singurul oraș românesc în care a umblat Kafka -, întrebând atunci opinia publică, dar mai ales doctorii din administrația orașului, dacă n-ar fi bine să denumim ceva, o piață, o stradă, după autorul Metamorfozei.
Și cu atât am rămas, în timp ce sunt numite străzi și piețe după personaje nu demult decedate, dar oarecum sub valoarea scriitorului al cărui nume a creat un nou adjectiv în majoritatea limbilor.
Ne întrebăm, așadar, nițel „kafkian”, dacă n-ar fi bine să imortalizăm și acest moment mai deosebit din istoria orașului, dacă tot vorbim de turismul din Arad care este senzațional, nemaipomenit, dar…

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)