Pola Zilei: Să fie pietonal de la Primărie la Teatru ori ba?





Ideea ne-a venit urmărind cu coada ochiului Zilele Aradului și nu numai.
Povestea este veche, Aradului ca să intre în rândul orașelor decente îi lipsesc multe, dar înainte de toate o zonă pietonală. Ar mai fi și garajele publice, dar asta este o altă poveste.
Treaba cu spațiul pietonal nu este așa un moft și cu atât mai puțin ceva gratuit. Într-un oraș modern care se respectă, locuitorilor li se asigură cel puțin o zonă, dar de obicei mai multe, în care își pot desfășura viața fără să fie cu ochii în patru din cauza traficului din ce în ce mai intens, nemaivorbind de necesara oază care cât de cât aduce cu o curte de modă veche.
La Arad, așa cum ați putut constata ultima oară, aici pe Special, există o glumă numită Mețianu, o stradă odată ultracentrală și vizitată, care este, cică, pietonală. În rest Dumnezeu cu mila, proiecte și promisiuni cu duiumul, dar cu asta ne-am obișnuit deja pe aici.
Însă Zilele Aradului ne-au demonstrat dacă mai era cazul că arădeanul nu face criză de nervi, nu intră în protest împotriva Primăriei dacă nu poate circula cu mașina pe bulevard între primărie și teatru. Soluții sunt, se mai pot face și altele prin reorientarea circulației din jur, doar să se vrea.
Și pentru că edilii noștri mereu arată cu degetul spre cetățean, am zis și noi, ce să facem, să vă întrebăm, acum după treizeci de ani de la prima propunere, ce părere aveți?
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)