sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Se montează iluminatul ornamental pe „1 Decembrie 1918”, viitoarea stradă pietonală pe timp de weekend

    de Special Arad | 23 iulie 2019, 5:05 PM | Știri Arad

    0

    Peste 1500 de becuri vor crea o spectaculoasă boltă luminoasă pe strada 1 Decembrie din Municipiul Arad. Iluminatul ornamental va fi funcţional de vineri seara până duminică seara, fiind o alternativă la iluminatul rutier ce urmează să fie intrerupt. Se va crea astfel un aspect deosebit în zonă unde accesul stradal în intervalul menţionat va fi doar pietonal.

    Pe strada 1 Decembrie 1918 încercăm un iluminat stradal arhitectural deosebit. Promisiunea este că va fi ceva mai deosebit, mai ales că este o străduţă centrală. Dacă proiectul va reuşi, următoarea ţintă din acest punct de vedere va fi străduţa care înconjoară Biserica Roşie care, la fel, s-ar preta la stradă pietonală şi iluminată frumos”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

    Echipele de muncitori a operatorului care asigură iluminatul public în municipiu, estimează că lucrările se vor încheia în scurtă vreme, astfel încât vineri să poată fi inaugurat noul iluminat arhitectural de pe strada 1 decembrie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.